POLIGRAF

Poligraful (denumit impropriu, dar în mod obişnuit, şi detector de minciuni) este un dispozitiv care măsoară şi înregistrează un număr de parametri fiziologici ai unui subiect uman, aşa cum ar fi tensiunea arterială, pulsul, respiraţia şi conductivitatea pielii, în timp ce acestuia i se pun o serie de întrebări. Se presupune că aceste măsurători sunt indicatori ai unei stări de anxietate care s-ar manifesta odată cu spunerea unui neadevăr. Cu toate acestea, dacă subiectul manifestă anxietate din alte motive sau îşi poate controla în mod voluntar nivelul anxietăţii, atunci măsurătoarea poate duce la rezultate total neconcludente sau chiar diametral opuse. Din acest motiv esenţial, poligraful nu este considerat ca fiind un instrument ştiinţific, ci este considerat ca fiind parte a pseudoştiinţei.Ideea că minciuna produce efecte fiziologice colaterale este cunoscută din cele mai vechi timpuri. Spre exemplu, în Africa de Vest persoanele suspectate de crimă erau obligate să dea din mână în mână un ou în cadrul unui ritual. Acea persoană care spărgea oul era considerată vinovată pornind de la premiza că nervozitatea era cauza spargerii oului.

Originile poligrafului modern datează din anul 1913, când William Moulton Marston, un student la psihologie al Universităţii Harvard, a utilizat pentru prima dată valoarea presiunii sistolice ca metodă de detectare a minciunilor. Ulterior, în 1915, la terminarea studiilor, Marston a scris o lucrare despre acest subiect. A intrat la Harvard Law School, pe care a absolvit-o în 1918, republicând lucrarea sa despre detectarea minciunilor în 1917.

Un dispozitiv mai complex, care înregistra atât presiunea sanguină cât şi reacţia conductibilităţii electrice a pielii a fost inventat de medicul John A. Larson, de la Univesitatea din California, fiind folosit pentru prima dată de poliţia din oraşul Berkeley, California. Dispozitivul lui Larson a fost primul poligraf în sensul actual altermenului, deoarece dispozitivul lui Marston, menţionat iniţial, înregistra şi vizualiza grafic un singur parametru.Acurateţea poligrafului a fost contestată încă din primele momente ale folosirii sale. În 2003, National Academy of Sciences (NAS) a redactat un raport intitulat "Poligraful şi detectarea minciunilor". NAS a arătat în acest raport că majoritatea studiilor legate de poligraf sunt de slabă calitate. Este semnificativ de remarcat că până în prezent nu s-a publicat nici un studiu stiinţific care să prezinte dovezi convingătoare legate de validitatea testului poligraf. După ce au fost studiate şi analizate numeroase studii despre acest subiect, NAS a identificat 57 dintre ele care "respectau rigoarea ştiinţifică". Aceste studii concluzionau în esenţă că testarea cu un poligraf, legată de un anumit incident, poate să recunoască adevărul cu o acurateţe mai bună decât norocul pur, dar totuşi departe de perfecţiune". Raportul mai concluzionează, de asemenea, că nivelul de acurateţe prezentat în aceste studii a fost probabil supraestimat, nivelul real întâlnit în condiţii reale fiind sensibil mai micCând dispozitivele poligraf sunt folosite ca intrumente de examinare şi verificare (în chestiuni legate de siguranţa naţională sau în cadrul unor agenţii de securitate, de exemplu), nivelul de acurateţe scade atât de mult încât "acurateţea sa în ceea ce priveşte delimitarea din cadrul celor testaţi a elementelor periculoase sau potenţial periculoase nu este satisfăcătoare pentru a justifica utilizarea acestor tehnici în astfel de agenţii." Mai exact, NAS a extrapolat că, dacă testul poligraf ar avea un nivel de acurateţe de 80% (nivel care este doar ipotetic, nu şi demonstrat), în cadrul unei testări pe un număr de 10.000 de angajaţi din care 10 ar fi spioni, 8 dintre spioni şi 1598 dintre angajaţii oneşti ar pica testul