Imi simt sufletul gol si rece...imi simt inima franta si mintea suparata caci, eu , omul , m-am lasat purtat de frumusetea dragostei, de mirajul momentelor in care chiar am simtit ca traiesc cu adevarat , au fost zile frumoase si cu soare in inima mea , zile in care nimic nu mai conta din cele ce mi-au intunecat viata in ultimii ani . Nu regret nimic, cum as putea? Cum as putea sa regret ca m-am simtit iubita , ca m-am simtit protejata si dorita , ca m-am simtit importanta si bagata in seama ? Nu as putea si nici nu vreau ci doar sunt dezamagita de mine, caci eu stiam ca nu are cum sa mi se intample mie , seria evenimentelor din viata mea m-au dus la astfel de concluzii , am realizat ca nu sunt buna pentru a aduce Lumina in viata cuiva si recunosc ca cei care mi-au spus ca sunt un om mai de nimic au avut si au dreptate . Dragostea n-o voi uita niciodata , inima mea mi-a spus ca ea nu mai da afara , ea vrea sa aibe acolo in continuare "mecanismul" care o face sa bata cu putere . Vreau sa-mi ramana absolut totul in minte si suflet, pentru zilele intunecate si reci ce au sa urmeze. Vreau sa ma gandesc ca si pana acum , in fiecare zi, acum amintiri, la toate clipele frumoase in care am uitat cine sunt, ce sunt si ce probleme am, momente in care m-am simtit frumoasa, iubita , importanta si cu viitor familial . Vreau sa-mi amintesc de zilele de vara , de emotii , de atingeri intre mana mea si-a lui , de toate cuvintele care-mi faceau inima sa bata, obrajul sa roseasca si sufletul sa sara-n sus de bucurie ca nu mai e singur .... Eu ma cunosc
si mai stiu ca dificil si complicat imi sunt unele din trasaturile caracterului meu si cu atat mai mare mirarea ca cineva m-a iubit chiar si asa . Stiam ca nu are sa dureze si nu din prisma pesimistica , ci din natura lucrurilor din jurul meu, care mai niciodata nu tin , eu am trait putine momente cu adevarat fericite in viata mea, si ele au fost exact cele care nu dureaza...probabil ca-n mare parte din cauza mea . Nu sunt un om bun si tind sa le multumesc celor care ma considera asa dar sa le spun ca se inseala . Sunt un om rau si egoist . Sunt un om care isi doreste fericire si liniste dar care face sa sufere pe cei din jur. Sunt incapabila sa aduc in viata cuiva fericire sau implinire , n-o spun din durere ci din concluzia evenimentelor , din faptul ca ma cunosc si pe undeva am realizat ca nu ma pricep in a aduce bucurii in inimi ci numai suferinte, complicatii si din pacate exprimarea a ceea ce simt prin cuvinte nu face decat sa ma puna intr-o postura si mai negativa, " hmm is doar vorbe .." si asa este ! Sunt doar vorbe dar nu sunt aruncate-n vant si doar asa sa fie . Eu le rostesc din inima , le rostesc traindu-le doar ca ele la suprafata ajung doar ...cuvinte... . Regret cand fac rac celor care-mi vor binele, regret cand vad ca aduc suferinta si complicatii , regret cand nu pot sa ajut si uneori imi este si frica sa mai stau in preajma unui om bun , pentru ca , involuntar , prin viata mea complicata , fac rau .
Ma "logodesc" cu singuratatea , singura care ma accepta si caruia nu-i pot dauna, oricum as fi eu . Probabil ca suna dramatic si sinistru dar nu e, nu si pentru mine , si nu spun asta din prostie , rautate sau grandoare . Pur si simplu daca stiu ca sunt mai mult daunatoare in viata celorlati , prefer ca , firea mea, felul cum imi gestionez viata , felul cum gandesc si cum stiu eu ce-i mai bine pentru mine , sa fie departe de toti sa nu poate face rau . Eu cu mine pot traii, ma cunosc , ma suport sau nu sunt aceeasi eu cu care sunt obisnuita si nimeni si nimic pe lumea asta nu trebuie sa-mi suporte mie complicata mea viata . Draga singuratate , bine ai revenit in viata mea, nu te primesc cu bratele deschise, ci doar cu mintea , ea stia c-ai sa te intorci...
