joi, 28 ianuarie 2010

AFGAN GIRL - o fotografie ce a facut inconjurul lumii


Steve McCurry (Philadelphia, Pennsylvania 1950) este un fotojurnalist american cunoscut pentru fotografiile sale în culori, care sunt memorabile. Una dintre calităţile sale distincte ca fotograf, articulată în modul celei mai solide tradiţii documentaristice, este surprinderea esenţei naturii umane în cele mai diferite ipostaze. McCurry a fost fotograf în multe zone de conflict ale planetei, incluzând războiul dintre Iran şi Irak, Beirut, Cambodgia, Filipine, Războiul din Golful Persic şi, mai apoi, continuând cu documentarea războiului din Afghanistan. Lucrările lui McCurry sunt adesea prezentate în revistele de pretutindeni, apărând frecvent în paginile prestigioasei reviste National Geographic. Este membru al Magnum Photos din 1986.

Cariera de vârf a fotojurnalistului a început odată prezenţa sa în Afganistan, exact înainte de invazia sovietică a acestei ţări din 1979, pe care a fotografiat-o "din interior", producând imagini memorabile. Ajuns în Afganistan trecând prin Pakistan, folosind deghizarea unei mantii folosită de localnici şi numită garb, având toate filmele ascunse şi cusute în interiorul hainelor sale, Steve McCurry a dat dovadă de un curaj şi spirit întreprinzător remarcabil. Unele din aceste imagini au fost publicate în diverse reviste de-a lungul globului arătând primele natura şi amploarea exactă a conflictului din această ţară niciodată cucerită cu adevărat de nimeni. Întreaga sa surprindere a acelor evenimente a fost recompensată cu medalia de aur Robert Capa a celui mai bun reportaj fotografic din străinătate, premiu dedicat doar fotografiilor de excepţie care au produs lucrări şi cicluri fotografice de excepţie în condiţii de excepţie.


Deşi McCurry fotografiază atât clasic cât şi digital, declară că este un adept al filmului. Locuind în New York City, McCurry oferă seminarii de sfârşit de săptămână fotografilor interesaţi în a avea lucrările comentate şi criticate de el.

Unul dintre momentele cele mai larg cunoscute ale carierei lui Steve McCurry a fost cel al publicării fotografiei "Afghan Girl", care fusese iniţial "doar" fotografia unei refugiate necunoscute. Fotografiată în 1984 şi publicată ca fotografia copertei lunii iunie a revistei National Geographic din anul 1985, imaginea a devenit aproape imediat "cea mai recunoscută fotografie" din istoria prestigioasei reviste. Sub acelaşi nume de "[The] Afghan Girl", portretul acestei tinere de 12 - 13 ani a devenit prin publicarea sa pe broşurile, posterele şi calendarele organizaţiei Amnesty International şi mai recunoscută pretutindeni. Identitatea acestei "Afghan Girl" a rămas necunoscută pentru mai bine de 18 ani de la fotografierea sa, până când, în 2002, Steve McCurry împreună cu o echipă a National Geographic au reuşit să localizeze fosta fată, devenită acum femeie, Sharbat Gula.
Sharbat Gula (Pashto: شربت ګله "şerbet de trandafiri"[1]) (născută ca. 1972[2][3]-1973[4]) este o femeie de origine afgană de etnie Pashtun. A fost forţată să îşi părăsească locuinţa în timpul Războiului afgano-sovietic, unde a fost dusă la o tabără de refugiaţi afgani. Acolo este fotografiată de jurnalistul Steve McCurry, iar imaginea ei a făcut-o celebră când a fost atribuită în iunie 1985 copertei revistei National Geographic Magazine,[5] având la vremea aceea aproximativ 13 ani.[6] Gula a fost cunoscută în lume ca Fata afgană până când identitatea acesteia a fost descoperită în 2002.

Semnificaţia numelui

Numele Sharbatei poate fi interpretat în mai multe moduri. "Sharbat" are sensul de vin,[7] sirop,[8][9] şerbet[10][11] . Gula înseamnă zahăr[12] sau floare[13],fiind un nume comun pentru femei.

Copilaria

Gula a fost orfană în timpul bombardamentelor din Afghanistan din timpul invaziei Uniunii Sovietice, fiind trimisă la Nasir Bagh, o tabără de refugiaţi din Pakistan în 1984. Satul ei a fost atacat de un elicopter sovietic prin perioada anilor '80. Greva sovietică i-a ucis părinţii, forţând-o pe ea, fratele ei Kashar Khan, surorile ei şi bunica sa să escaladeze munţii până la tabăra respectivă.[14]

La tabăra de refugiaţi din Nasir Bagh în 1984,[15][16] fotograful revistei National Geographic, Steve McCurry, a realizat fotografia lui Sharbat pe un film color Kodachrome. Gula a fost una din elevele unei şcoli informale din interiorul taberei de refugiere; McCurry, care avea foarte rar ocazia fotografierii femeilor afgane, a profitat de acea oportunitate şi a fotografiat-o. Avea aproximativ 12-13 ani la momentul respectiv.

Deşi numele ei era necunoscut, poza ei, aflată sub titlul "Fata afgană", a apărut pe coperta revistei National Geographic din iunie 1985. Imaginea feţei, cu eşarfa dezvăluindu-i chipul şi cu ochii ei verzi ca marea ce stăteau aţintiţi spre cameră, a devenit deopotrivă simbolul conflictelor afgane din anii 1980 şi situaţia refugiaţilor din lumea întreagă. Însăşi imaginea a fost numită „Cea mai recunoscută fotografie”[17] în istoria revistei si fiind inclusa in topul "Celor mai reusite 100 de fotografii National Geografic"[18][19].

Maturitate

S-a căsătorit cu Rahmat Gul la 14 ani;[20] conform fratelui ei, momentul căsătoriei sale a fost singurul moment în care a fost fericită. Cea care a aranjat căsătoria dintre cei doi a fost mătuşa Sharbatei. S-a reîntors în Afghanistan în 1992.[21] Gula a avut trei fiice: Robina (13 ani)[22], Zahida (3 ani)[23] şi Alia (1 an)[24]. A patra fiică murise în copilărie.[25] Gula poate să îşi scrie numele, însă nu poate citi.[26] Sharbat şi-a exprimat dorinţa educării fetelor, lucru pe care ea nu reuşise să îl termine.

Sharbat Gula nu şi-a văzut niciodată imaginea iconică, deşi poza ei era atârnată lângă un magazin unde muncea soţul ei.[27] Fiind un membru al unui trib Pashtun, aceasta s-a măritat puţin mai târziu după ce fotografia a fost facută. Şi-a construit viaţa cu copiii ei în dealurile aspre, cuprinse de seceta din Tora Bora în Afghanistan, în timp ce soţul ei lucra într-o brutărie pentru un dolar pe zi în Peshawar, Pakistan. Sharbat putea să îl însoţească doar în lunile de iarnă, deoarece căldura şi poluarea din Peshawar îi agravase astmul.[28] Cea mai mare parte a timpului ei este petrecut în sat, unde se trezeşte înainte de răsărit, se roagă, aduce apă de la izvor, găteşte, spală şi are grijă de copii.

Simbolul fotografiei Afgan Girl

Este una din cele mai recunoscute chipuri, însă nimeni nu ştia cine era această fată. Imaginea ei apăruse pe coperţile revistelor şi cărţilor, postere, ace de rever şi chiar şi covoare, însă ea nu ştia acest lucru. După 17 ani, identitatea ei a fost dezvăluită. Misterioasa fată afgană se numea Sharbat Gula, aceasta trăind într-o regiune îndepărtată a Afganistanului, împreună cu soţul ei şi cu cele trei fiice.

Sharbat a fost localizată după aproape 2 decenii, după ce poza ei apăruse pe coperta revistei National Geographic în anul 1985. Conform fotografului Steve McCurry, realizatorul fotografiei, ea nu ştia că faţa ei devenise un simbol. Poza ei a fost desemnată printre cele mai bune 100 poze ale copertelor National Geographic.

Când s-au reîntâlnit, McCurry i-a zis lui Sharbat că imaginea ei a devenit faimoasă ca simbol al oamenilor afgani:
Colaboraţi la Wikicitat „Nu cred că ea era interesată în faima personală, însă a fost încântată să afle că ea devenise un simbol al demnităţii şi adaptării oamenilor ei.Steve McCurry”

Fotograful premiat a afirmat că imaginea originală a Sharbatei a uimit imaginaţia privitorilor, deoarece faţa ei, în special ochii, exprima durerea şi capacitatea de adaptare, precum şi puterea şi frumuseţea.

Căutarea şi găsirea acesteia

În ianuarie 2002, o echipă National Geographic a călătorit spre Afghanistan pentru a localiza subiectul fotografiei celebre. McCurry, care a aflat că tabăra Nasir Bagh se va închide si va fi demolata,[29] i-a comunicat unuia dintre locuitori, care îl ştia pe fratele Gulei, să vorbească cu aceasta în satul ei natal. Surprinzător sau nu, un număr de femei au apărut, afirmând fiecare dintre ele că ar fi faimoasa Fată afgană. În completare, după dezvăluirea fotografiei din 1985, mai mulţi bărbaţi tineri au afirmat, în mod similar, că Gula ar fi soţia lor.

Comparaţie între fotografiile din 1984 şi 2002

În cele din urmă, echipa de la National Geographic a localizat-o pe Sharbat într-o regiune a Afghanistanului. Sharbat, care între timp ajunsese la vârsta de aproximativ 30 de ani, se întorsese în ţara natală, părăsind tabăra de refugiaţi în 1992. Identitatea ei a fost confirmată folosind tehnologii biometrice, care au comparat modelele irizaţiilor irisului ei cu cele ale irisului fetei din fotografie. Comparaţia a fost definitorie, cele două hărţi biometrice potrivindu-se aproape în totalitate. Când i s-a arătat fotografia, a recunoscut-o cu vivacitate, întrucât fusese prima şi singura dată când a avut o fotografie a sa. Faima şi caracterul simbolic al fotografiei sale îi erau complet necunoscute.

Sharbat a fost fotografiată doar de 2 ori: în 1984 şi la reuniunea din 2002. Nu şi-a văzut celebrul portret niciodată, până în ianuarie:
Colaboraţi la Wikicitat „Aceasta este fata care a captivat nu doar National Geographic, ci pe oricine din lumea aceasta care i-a văzut faţa. Îi ştiam faţa, însă nu îi ştiam povestea, nici chiar numele. Boyd Matson[30]”

National Geographic făcuse un ultim efort în a o găsi pe Fata Afgană înainte ca tabăra acesteia din Pakistan să fie demolată. De la tabăra, aceştia au căutat-o prin câteva sate, până în momentul când cineva a recunoscut-o pe fata de pe copertă, afirmând că-l cunoaşte şi pe fratele acesteia.
Colaboraţi la Wikicitat „Din momentul în care am văzut culoarea ochilor fratelui ei, am ştiut că este familia potrivită. 'Boyd Matson[31]”

Deoarece Sharbat Gula trăieşte o viaţă tradiţională, în stilul musulman, acoperită de un văl, nu îi era permis să se întâlnească cu bărbaţi care nu aparţineau de familia ei. Cu toate acestea, echipei National Geographic i s-a permis să trimită un producător asociat de sex feminin pentru a o putea întâlni pe Sharbat şi să îi fotografieze faţa.

Matson spune că atunci când a comparat fotografia femeii cu ea a fetei, a fost sigur că este aceeaşi persoană:[32]}}
Colaboraţi la Wikicitat „Irişii ochilor, aluniţele şi cicatricea de pe faţă—toate au indicat că este persoana căutată de ei.”

Cu toate acestea, pentru a se asigura că Sharbat era fata fotografiată în urmă cu 17 ani, echipa EXPLORER a obţinut validarea prin tehnologia de scanare biometrică a irisului şi tehnici de recunoaştere facială folosite de FBI.

După ce familia lui Sharbat i-a dat permisiunea să se întâlnească cu bărbatul care a fotografiat-o în urmă cu 17 ani, McCurry a ştiut imediat, chiar şi după atâţia ani, că a regăsit-o.
Colaboraţi la Wikicitat „Ochii ei sunt la fel de obsedanţi ca atunci. Ea îşi amintise de mine, în principal pentru că nu a fost fotografiată niciodată, înainte să îi fac eu poza în 1984, sau de atunci.”

În 2002, după 17 ani de când Steve a fotografiat-o pe Sharbat Gula, s-a întors cu o echipă de televiziune de la National Geographic la tabăra de refugiaţi pentru a o găsi. În această căutare, tehnologia de ultima oră a fost utilizată. O companie din Massachusetts numită Visage a încărcat electronic fotografia lui McCurry pentru ca structurile faciale ale candidaţilor să poată fi comparate. Un expert legist de la Centrul Naţional pentru Copiii Dispăruţi şi Exploataţi a îmbătrânit poza originală pentru a le putea arăta oamenilor aspectul fetei ca un adult. După câteva piste false, un bărbat care era în aceeaşi tabără de refugiaţi, ca un copil, a recunoscut fata din imagine şi s-a oferit să îi ducă înapoi la satul ei. Conform revistei National Geographic, "satul ei era la şase ore de condus şi trei ore de mers pe partea cealaltă a unei frontiere ce înghite vieţi." Steve McCurry a văzut-o prima dată pe Sharbat Gula ca o orfană de 12 ani datorită Afganistanului răvăşit de război. Părinţii ei au fost ucişi de către bombele sovietice când aceasta avea 6 ani. Acum, când poza încă o dată, era o femeie de 29 de ani, măritată, purtând o burqa de un violet intens, iar faţa dezvăluită indica apăsarea timpului şi a suferinţei. Nu a mai fost fotografiată din momentul fotografierii sale celebre. Ochii ei sunt încă intenşi. De fapt, identitatea ei a fost mai târziu confirmată de către tehnologia de recunoaştere a irisului; părţile colorate ale ochiului sunt la fel de unice ca amprentele digitale.

Reunirea dintre McCurry şi Sharbat Gula a fost liniştită. El i-a arătat poza ei faimoasă. Privind la imaginea ei copilărească, a fost ruşinată de găurile din şalul ei roşu, ars de foc când gătea.[33] Îşi aminteşte că era furioasă când i s-a făcut poza.[34][35] Altminteri, poza faimoasă nu o emoţiona sau nu îi prezenta interes aşa mult. Ce conta un fotograf pentru o femeie musulmană care încă avea o viaţă de trăit, care trăise în cultura unde femeile măritate dispar din ochii mulţimii şi nu sunt fotografiate de străini? Cu acordul soţului ei, Sharbat Gula este fotografiată încă o dată. National Geographic s-a oferit să îi educe fetele, să înfiinţeze o şcoală de fete în Afganistan şi să furnizeze asistenţă financiară familiei sale. Cu reapariţia talibanilor în Afganistan, recentele descoperiri în educaţia publică este ameninţată. Şcolile de fete au fost închise sau chiar incendiate.

Membră a grupului etnic Pashtun şi Afganistan, Sharbat spune că soarta lor era oarecum bună sub conducerea talibană, simţindu-se în siguranţă după teroarea şi haosul provocat de Războiul Sovietic.

Conform lui Matson şi McCurry, Sharbat Gula s-a întors în anonimat; recenta publicitate referitoare la numele şi faţa ei nu sunt în măsura în care ar putea atrage atenţia în Afganistan:
Colaboraţi la Wikicitat „Ea nu va mai da nici un interviu celor din mass-media şi doreşte să nu fie contactată.”

Familia ei a fost mutată în alt sat dintr-o zonă îndepărtată a Afganistanului, unde ea continuă să îşi trăiască viaţa în purdah, adăugase el.

Recunoaşterea biometrică

Numeroase teste au fost efectuate pentru a se confirma identitatea Sharbatei Gula. Testele au constat în recunoaşterea facială, efectuată de medicii legişti de la FBI şi o recunoaştere iridiană făcută de doctorul John Daugman şi Iridian Technologies, Inc. Fotografiile făcute în anul 1985 au fost comparate cu cele făcute în 2002, în ambele teste. Tehnologiile de recunoaştere a feţei au confirmat identitatea acesteia, cu toate că testul iridian a fost cel decisiv. Totuşi, cercetătorii de la Iridian Technologies, Inc. au trebuit să treacă peste o serie de dificultăţi. Mai întâi, fotografiile făcute de National Geographic nu au fost făcute cu aparate de recunoaştere a irisului, fiind făcute de alte tipuri de aparate fotografice. Prin urmare, aceştia trebuiau să elimine efectele reflectării luminii produse de camere şi să efectueze diverse modificări la calitatea imaginii acelor fotografii. Fotografiile Sharbatei Gula au fost ulterior scanate în format digital. Apoi recunoaşterea iridiană este efectuată cu succes, dacă are loc prin subiecţi vii, şi nu fotografii-un alt obstacol major. După o serie de ajustări ale examinărilor prin scanner, cercetătorii au concluzionat că Sharbat Gula este în mod sigur Fata Afgană[36]

Totodată recunoaşterea iridiană este folosită în identificarea refugiaţilor ce caută ajutor umanitar.

Conform lui John Daugman, specialistul iridian din Spitalul Oftalmologic Moorfield din Londra,[37] când a lucrat cu algoritmul de potrivire al codurilor iridiene, acesta a primit o distanţă Hamming de 0.24 pentru ochiul stâng şi 0.31 pentru ochiul drept. După cum s-ar putea observa la istograma ce apare în momentul comparării unor irişi diferiţi de către codurile lor iridiene, aceste distanţe Hamming măsurate sunt până în prezent pe linia de distribuţie, fiind statistic aproape imposibil pentru irişii diferiţi să indice aşa puţină disimililaritate. Şansele matematice împotriva acestui lucru sunt de 6 milioane la 1 pentru ochiul ei drept, şi 1015 la 1 pentru ochiul ei stâng. National Geographic a acceptat şi publicat această concluzie într-un număr ce o prezenta pe Sharbat Gula, 17 ani mai târziu după prima ei apariţie.

Fundaţia Sharbat Gula

Deoarece Sharbat Gula a ajuns să simbolizeze suferinţa unei generaţii întregi de femei afgane, precum şi a copiilor acestora, Societatea National Geographic a creat un fond special alocat dezvoltării şi predării oportunităţilor educaţionale pentru tinere fete şi femei afgane.[38][39][40] Societatea va lucra cu organizaţii nonprofit selecte şi autorităţile locale pentru a crea programul.

Migrene


CE ESTE. Migrena este o cefalee (durere de cap) puternica, cu caracter pulsatil, care dureaza cateva ore, fiind de obicei unilaterala (intereseaza numai o jumatate a capului). In general, este insotita de greata, voma, fotofobie (bolnavul nu suporta lumina). Anumite mirosuri, precum si zgomotul produc o crestere a intensitatii cefaleei.
CAUZE Cauzele exacte ale migrenei nu se cunosc, dar se pare ca este produsa de tulburari ale debitului circulator sangvin de la nivelul creierului. Aceasta reactie particulara a vaselor cerebrale la anumiti mediatori chimici (mai ales la serotonina) se poate mosteni.
Migrena este mai frecventa la femei decat la barbati, mai ales in grupa de varsta 20-40 ani. Ciclul menstrual este un important factor declansator; la fel, unele alimente. Atacul de migrena poate fi precedat de o aura, adica de un ansamblu de fenomene care-l anunta. Acestea pot fi: deprimare, neliniste, instabilitate emotionala, scaderea poftei de mancare.
In general, frecventa atacurilor de migrena scade cu timpul, inregistrandu-se chiar disparitia lor dupa varsta de 50 de ani.
TRATAMENT Din pacate, tratamentul nu este unul foarte eficient. Se folosesc antialgice, care au o eficacitate destul de scazuta. Mai nou, exista o clasa de medicamente numite "agonisti ai receptorilor serotoni-nici", destul de bune in oprirea atacului de migrena daca sunt luate in perioada de aura, inainte de declansarea durerii. Aceste medicamente au reactii adverse importante si trebuie luate numai la indicatia medicului, dupa un examen complet.

miercuri, 13 ianuarie 2010

marți, 12 ianuarie 2010

Drepturile omului


Drepturi universale şi indivizibile

Drepturile omului, democraţia şi statul de drept sunt valori esenţiale ale Uniunii Europene. Înscrise în tratatul său fondator, acestea au fost consolidate prin adoptarea Cartei Drepturilor Fundamentale. Ţările care doresc să adere la UE, precum şi cele care au încheiat acorduri comerciale sau de altă natură cu Uniunea, trebuie să respecte drepturile omului.Uniunea Europeană consideră drepturile omului ca fiind universale şi indivizibile. Prin urmare, le promovează şi le apără în mod activ atât pe plan intern, cât şi în relaţiile cu ţările terţe. În acelaşi timp, UE nu intenţionează să submineze autoritatea guvernelor naţionale în acest domeniu.

Politica Uniunii privind drepturile omului pune accentul pe drepturile civile, politice, economice, sociale şi culturale. De asemenea, vizează promovarea drepturilor femeilor şi ale copiilor, precum şi pe cele ale minorităţilor şi ale persoanelor strămutate.
Drepturile omului în UE

Deşi, în general, situaţia în ceea ce priveşte respectarea drepturilor omului în UE este bună, eforturile în această direcţie nu trebuie să se oprească aici. Uniunea Europeană combate rasismul, xenofobia şi alte tipuri de discriminare bazate pe religie, sex, vârstă, handicap sau orientare sexuală, acordând o atenţie deosebită respectării drepturilor omului în materie de azil şi imigrare. Uniunea are o lungă tradiţie în a primi pe teritoriul său cetăţeni din alte ţări (fie că vin să caute un loc de muncă, fie că îşi părăsesc ţara din cauza războaielor sau a persecuţiilor).Combaterea discriminării

Prin Programul comunitar pentru ocuparea forţei de muncă şi solidaritate socială (PROGRESS), UE finanţează o serie de activităţi menite să combată rasismul şi xenofobia în interiorul graniţelor sale. Aproape un sfert din bugetul de 743 de milioane de euro alocat programului PROGRESS pentru perioada 2007-2013 este consacrat combaterii discriminării. UE a creat şi o Agenţie pentru Drepturi Fundamentale (FRA).

Printre priorităţile politice ale Uniunii se numără eforturile în direcţia stopării traficului de persoane, în special femei şi copii. Au fost derulate o serie de programe transfrontaliere destinate combaterii traficului de persoane, în colaborare cu ţările candidate şi cu cele învecinate din sud-estul Europei.O forţă la nivel mondial pentru apărarea drepturilor omului

Treptat, UE a reuşit să transforme problema respectării drepturilor omului într-o preocupare majoră aflată în centrul relaţiilor sale cu alte ţări şi regiuni. Toate acordurile comerciale sau de cooperare cu ţări terţe conţin o clauză care prevede că drepturile omului reprezintă un element esenţial al relaţiilor dintre părţi. În prezent, există peste 120 de astfel de acorduri.

Cel mai cuprinzător este Acordul de la Cotonou - pactul privind asistenţa şi schimburile comerciale încheiat între Uniune şi un număr de 78 de ţări în curs de dezvoltare din Africa, Caraibe şi Pacific (grupul ACP). În cazul în care oricare dintre ţările ACP încalcă drepturile omului, UE poate suspenda concesiile comerciale şi poate reduce sau limita programele de asistenţă. Uniunea consideră că reducerea sărăciei, principalul obiectiv al politicii sale de dezvoltare, se poate obţine doar în cadrul unei structuri democratice. Acelaşi tip de măsuri se aplică şi celorlalte ţări partenere.

Programul UE privind acordarea de ajutor umanitar de urgenţă la nivel mondial nu face, în mod normal, obiectul unor restricţii referitoare la respectarea drepturilor omului. Ajutorul pe care UE îl furnizează în natură, sub formă de bani, sau de asistenţă tehnică, are drept unic scop să uşureze suferinţa oamenilor, indiferent dacă aceasta este cauzată de catastrofe naturale sau de o proastă administrare de către regimurile opresive.

În ultimii ani, UE a menţinut un dialog pe tema respectării drepturilor omului cu ţări ca Rusia, China şi Iran. De asemenea, a impus sancţiuni pentru încălcarea drepturilor omului de către regimurile din Burma (Myanmar) şi Zimbabwe.UE ia iniţiativa

Pentru a promova drepturile omului în lume, UE finanţează Instrumentul european pentru democraţie şi drepturile omului. Beneficiind de un buget de 1,1 miliarde de euro pentru perioada 2007-2013, acesta încadrează respectarea drepturilor omului şi a democraţiei într-un context global şi se concentrează pe patru obiective:

* consolidarea democraţiei, a bunei guvernanţe şi a statului de drept (susţinerea pluralismului politic, a libertăţii presei şi a bunei funcţionări a sistemului judiciar);
* abolirea pedepsei cu moartea în ţările în care aceasta încă se mai aplică;
* combaterea torturii prin măsuri preventive (formarea şi educarea forţelor de poliţie) şi represive (crearea tribunalelor internaţionale şi penale)
* combaterea rasismului şi a discriminării, garantând respectarea drepturilor politice şi civile.

Acest instrument finanţează şi proiecte consacrate egalităţii între sexe şi protecţiei copiilor. De asemenea, sprijină acţiunile întreprinse, în comun, de UE şi de alte organizaţii implicate în apărarea drepturilor omului, precum Organizaţia Naţiunilor Unite, Comitetul Internaţional al Crucii Roşii, Consiliul Europei şi Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa.
Aţi avut vreodată sentimentul că vârsta, dizabilitatea, etnia, orientarea dvs. sexuală sau religioasă v-au împiedicat să obţineţi un post? Aţi fost vreodată martorul unui tratament injust îndreptat împotriva unei persoane pe baza acestor motive sau aţi fost incitat dvs. înşivă la un comportament discriminator? Aţi fost vreodată victima vreunui abuz, a unei hărţuiri sau aţi avut pur şi simplu sentimentul unei injustiţii? Hărţuirea, discriminarea şi victimizarea nu trebuie ignorate. Este important să vă cunoaşteţi drepturile şi obligaţiile definite de Directiva privind punerea în aplicare a principiului egalităţii de tratament între persoane, fără deosebire de rasă sau origine etnică şi de Directiva de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă, precum şi mijloacele care vă stau la dispoziţie pentru punerea lor în aplicare.

Articolul 6 al Tratatului de la Amsterdam stipulează că Uniunea Europeană „este fondată pe principiile libertăţii, democraţiei, respectului pentru drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului. Aceste principii sunt comune tuturor statelor membre.” În 1997, statele membre au întărit capacitatea Uniunii de a susţine aceste principii prin introducerea articolului 13, care conferă Comunităţii competenţa de a „lua măsurile necesare pentru a combate discriminarea pe motive de sex, origine rasială sau etnică, religie sau convingeri, dizabilitate, vârstă sau orientare sexuală”. Introducerea articolului 13 a fost urmată imediat de propunerea Comisiei în privinţa unui „pachet legislativ împotriva discriminării”, care include Programul de acţiune al Comunităţii pentru combaterea discriminării şi ambele directive, cea privind punerea în aplicare a principiului egalităţii de tratament între persoane, fără deosebire de rasă sau origine etnică, şi cea privind crearea unui cadru general în favoarea egalităţii de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă.

Aceste directive, adoptate în 2000, interzic discriminarea, hărţuirea şi victimizarea la locul de muncă şi în cadrul formării profesionale pe motive de religie sau convingeri, dizabilitate, vârstă sau orientare sexuală. Interzic, de asemenea, discriminarea pe motive de origine rasială sau etnică, la locul de muncă sau în domenii precum cel al educaţiei, asigurării şi ajutoarelor sociale, inclusiv locuinţe şi sănătate, precum şi accesul la bunuri şi servicii. Deşi multe ţări europene deţineau deja o legislaţie împotriva discriminării, noile legi au ca obiectiv stabilirea unui ansamblu fundamental de drepturi şi obligaţii pe teritoriul Uniunii. Aceasta înseamnă că victimele discriminării, hărţuirii sau victimizării pot acum lua măsuri, iar cei implicaţi în practici discriminatorii pot fi traşi la răspundere, deşi modalităţile diferă de la o ţară la alta.

Directivele au efect asupra noastră, a tuturor. Din acest motiv, implementarea lor cu succes depinde de asemenea de cât de conştienţi sunteţi de drepturile şi obligaţiile pe care le implică şi de procedurile stabilite pentru a ajuta victimele discriminării să depună plângeri.
Drepturile dumneavoastră

Dacă sunteţi victimă a discriminării, a hărţuirii sau victimizării, aveţi acum dreptul să luaţi măsuri, deşi modalitatea diferă de la o ţară la alta. Ţine de guvernul fiecărei ţări, de exemplu, să decidă dacă măsurile împotriva practicilor discriminatorii vor fi luate cu ajutorul procedurilor judiciare - de ex., prin sistemul de procedură civilă sau penală - sau prin măsuri administrative. De asemenea, guvernele pot opta pentru încurajarea reconcilierii şi pot organiza un sistem de detectare pe bază de voluntariat a tratamentului incorect prin intermediul discuţiilor mai degrabă decât pe cale legală. Cu toate acestea, Directiva privind punerea în aplicare a principiului egalităţii de tratament între persoane, fără deosebire de rasă sau origine etnică, şi Directiva de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă asigură tuturor cetăţenilor din toate ţările UE dreptul:

* La protecţie legală împotriva discriminării directe şi indirecte pe motive de origine rasială sau etnică în privinţa educaţiei, a asigurărilor sociale, a sistemului de sănătate şi a accesului la bunuri şi servicii, precum şi împotriva discriminării şi a victimizării şi dreptul de a apela la o cale de atac legală.
* La egalitate de tratament la locul de muncă şi în cadrul formării profesionale, fără a ţine seamă de originea etnică sau rasială, de religie sau convingeri, de orientarea sexuală, de dizabilitate sau de vârstă.
* De a solicita angajatorului să asigure facilităţi rezonabile pentru nevoile unei persoane cu dizabilitate, care este calificată pentru postul în cauză.
* De a lua măsuri pentru a combate discriminarea pe motive de origine etnică sau rasială, de religie sau convingeri, de sex, de dizabilitate, de vârstă şi de orientare sexuală.
* La asistenţă acordată în ţara dvs. de o organizaţie care să promoveze egalitatea de tratament şi să furnizeze ajutor victimelor discriminării rasiale într-o modalitate independentă.
* De a depune plângere printr-o procedură juridică sau administrativă, asociată cu penalităţile care revin celor care practică discriminarea.

Obligaţiile dumneavoastră



Angajatorii de pe teritoriul Uniunii sunt din ce în ce mai interesaţi de diversitate, nu doar în virtutea respectării cerinţelor legale, dar şi pentru că acest lucru este benefic pentru afaceri. Politicile care încurajează diversitatea pot face parte dintr-o strategie mai largă de constituire a unui capital uman şi de încurajare a creativităţii şi inovaţiei, de creştere a reputaţiei societăţii şi a imaginii acesteia, de asigurare a accesului angajatorilor la domenii de activitate netradiţionale şi de susţinere a acestora în atragerea şi menţinerea de angajaţi de o înaltă calitate, precum şi de distingere a punctelor forte ale societăţilor în relaţia lor cu clienţii, furnizorii, acţionarii şi alţi actori de pe pieţele multiculturale şi globalizate. Asigurarea unui mediu lipsit de orice fel de discriminare poate ajuta societăţile să evite costurile litigiilor, rotaţia frecventă de personal şi absenteismul. Cerinţele legale stabilite de către Directiva privind punerea în aplicare a principiului egalităţii de tratament între persoane, fără deosebire de rasă sau origine etnică, şi de Directiva de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă ar trebui, aşadar, să fie văzute ca instrumente care să ajute societăţile să culeagă roadele diversităţii.

Noile reglementări se aplică tuturor angajatorilor şi angajaţilor, atât din sectorul public, cât şi din cel privat. Angajatorii vor trebui să-şi revizuiască metodele de angajare pentru a se asigura că nu au o conduită discriminatorie directă sau indirectă în niciuna din etapele contractului de muncă, de la angajare şi până la rezilierea acestuia. Angajaţii şi personalul angajat de către organizaţii au, de asemenea, responsabilitatea de a nu avea un comportament discriminator. Ei trebuie să se asigure că respectă atât spiritul legii, cât şi detaliile acesteia, deoarece persoanele care dau dovadă de un comportament discriminator riscă acţionarea lor în instanţă de către victimă.

Ca angajator pe teritoriul UE aveţi obligaţia de a interzice discriminarea pe motive de origine rasială sau etnică, de religie sau convingeri, de dizabilitate, vârstă şi orientare sexuală la locul de muncă. Acest lucru presupune

* Implementarea principiului egalităţii de tratament, indiferent de originea etnică sau religioasă, de religie sau convingeri, de dizabilitate, de vârstă şi de orientarea sexuală la locul de muncă şi în activităţile de formare profesională.
* Furnizarea de facilităţi rezonabile pentru nevoile persoanelor cu dizabilitate la locul lor de muncă. Acest lucru presupune luarea de măsuri corespunzătoare pentru a permite unei persoane cu dizabilitate accesul la angajare şi la formarea profesională, cu excepţia cazurilor în care astfel de măsuri ar îngreuna peste măsură angajatorul.
* Furnizarea accesului în egală măsură la angajare, inclusiv la criterii de selecţie şi condiţii de angajare egale, la toate tipurile de instruire şi formare profesională, formare avansată şi reconversie profesională, inclusiv la experienţa practică şi la posibilitatea de a fi membru al organizaţiilor de angajaţi şi angajatori.
* Atribuirea unei valori egale în ceea ce priveşte toate aspectele şi condiţiile legate de remuneraţie. Acolo unde este folosit un sistem de clasificare a posturilor pentru stabilirea remuneraţiei, acesta trebuie să se bazeze pe aceleaşi criterii, fără a ţine cont de originea rasială şi etnică, de religie sau convingeri, de dizabilitate, vârstă sau orientare sexuală.