Nici eu nu as fi crezut asta daca mi-ar fi spus cineva inainte..as fi ras...i-as fi spus sa nu se mai uite la filme si telenovele..dar astazi...inteleg..chiar INTELEG ... de cand l-am intalnit pe el, Ingerul meu glaciar...mi-a schimbat toata viata , toata perceptia despre iubire si viata de cuplu...retraiesc aproape zilnic clipa in care l-am vazut prima data...era innourat dar pt mine a iesit Soarele... din clipa aia, sufletul meu deja stia ce avea sa urmeze..eu inca eram confuza..simteam cum ma indragostesc atat de repede si de puternic...erau doar cateva zile decand vorbeam si eu deja muream de dorul
lui..nu stiam cum sa ma apropii de el fara sa-i par nebuna, dar vroiam sa-l adulmec, sa-i simt parfumul unic, sa-l simt aproape...in prezenta lui ma apucau toti fiorii de pe lume..ma simteam asa mica si firava...ma simteam in siguranta absoluta...simteam cum viata mea avea sa se schimbe treptat... eram mai mereu depresiva si trista ca nu am un rost pe lume..ma judecam, si inca o fac aspru pt ce fel de om sunt si eram ferm convinsa ca eu nu voi merita niciodata un om care , pur si simplu sa moara dupa mine, sa fie "fiert " dupa persoana mea, sa se tina dupa fundul meu toata ziua, sa ma alinte sa ma desmiarda si sa ma pupe cat curpinde....oricat de ciudat pare , ma rugam la Dumnezeu ca intr-o buna zi sa-mi scoata in cale un om simplu, sanatos si care sa ma iubeasca asa tare incat sa nu poata traii fara mine. Poate ca dorinta , rugaciunea mea denota egosim sau nu-mi vedeam lungul nasului dar am incercat plina de speranta...Si El m-a ascultat si mi-a trimis un barbat incredibil de bun , de frumos si curat , Credeti-ma desi multe de aici par cliseu, sa vezi cand le traiesti intens, individual, unic... Pt mine nu mai exista timp, vreme, nimic...pe el il vedeam peste tot, zici ca eram posedata nu alta..aveam o singura fotografie cu el si ma uitam intr-una la ea, pe strada, la toaleta , la munca... vorbeam cu el... imi spuneau cunoscutii ca cei cu mine, ca zambesc intr-una , ca is o ignoranta in rest etc... nu mai puteam sa ascund ceea ce simteam ca explodam nu alta.... am stiut in sinea mea ca el trebuie sa fie tatal copiilor mei , Un baiat-barbat care ma tinea strans de mana si era atat de fericit sa fie cu mine, cu toate ca eu si in clipele alea , in mintea mea imi spuneam " ai sa vezi ca nu sunt asa cum ma vezi , ai sa vezi singur ca ma vezi asa doar pt ca esti proaspat indragostit si intr-un final te vei satura de mine... " , si stiam ca asta va fi o chestiune de timp dar am ignorat acele ganduri si am zis ca merita sa traiesc clipele, ca merita sa mor intr-o buna zi stiind ca am trait macar cateva clipe de fericire si iubire in viata mea deloc simpla as spune... altii? altii saracii au necazuri si mai mari , dar , cum se spune, fiecare isi vede propriile probleme cele mai mari din lume. Uram momentele cand mintea mea intervenea in starile mele de euforie si de romantica incurabila. Mintea aia care-mi spunea numai calcule si formule logice... eram ingrijorata din cauza varstei mele, imi faceam tot felul de griji , ca nu o sa-i placa asta la mine, ca o sa se sature rapid de mine pentru ca nu am fost eu o norocoasa a sortii . Sunt cu adevarat recunoscatoare vietii, ca parintii mei mi-au dat si ei ce au putut si stiut mai bine, fratii la fel, m-au ingrijit asa cum au crezut si suntem astazi bine sanatosi cu totii . Pentru asta sunt recunoscatoare vietii dar daca el nu aparea ...nu as fi vazut lucrurile asa . Il iubesc nebuneste pe Printul meu..a suferit enorm din cauza mea pentru ca a intrat in viata mea intr-o perioada nu tocmai roz dar a asteptat si a suferit enorm pentru dragostea asta..poate si de aia , acum ca o are , nu se mai poate bucura de ea ca la inceput..poate ca toata suferinta cauzata l-a onbosit si l-a schimbat , l-a facut neputincios si satul, el ma iubste mult si simt asta dar eu am nevoie de muuult mai mult. Da , sunt o nemultumita pentru ca m-a rasfatat si obisnuit cu o atentie..nu maxima...toatala, completa.... Dooamne, cand eram eu in preajma lui uita de tot, de prieteni, de mama de catel..de tot..zici ca era hipnotizat ..si pe mine asa ma fermeca felul lui de a imi da atentie . Imi joaca in minte amintiri legate de vise si lucruri care inca nu s-au intamplat desi sper sa se intample si astea intr-o buna zi . Nu este zi sa nu retraiesc o multime de momente romantice, amuzante, dragute pe care le-am trait...desigur , mi le amintesc si pe alea rele, dar nu le mai las sa ma afecteze , mai ales ca stiu ca acele momente au existat din vina noastra, nu ne-am controlat si ne-am spus lucruri urate la nervi, amandoi am suferit de pe urma lor si eu una , consider ca suntem tare prosti ca pierdem timp pe astfel de momente si nu constientizam cum zboara timpul si noi trebuie sa-l facem de nepretuit .Imi aduc aminte cum ne-am certat in avion si ma umfla plansul...cred ca nu pot sa-i spun nimanui cat de singura m-am simtit atunci... imi doream sa mor...ma rugam in gand sa vina sa ma ia in brate cu mainile alea puternice si sa ma stranga tare tare pana sa lesin... mi-a fost atat de frica si atunci..ca in o multime de momente in care ne-am certat , dupa felul de a-mi vorbii, cuvintele si felul sigur si rece de a se controla m-a facut sa cred ca ar putea renunta cu usurinta la mine, ca s-au dus momentele alea de " in cap dupa ea.." si ca nu mai e mult si-mi va spune sa-mi vad de viata si sa-l las in pace...ce ironica e soarta, inainte eu eram o persoana mai rea, mai ascunsa si secretoasa, si recunosc ca am gonit multi oameni din viata mea fara sa clipesc ... dar atunci eram alt om . Mai puternica pt ca nu aveam punct slab...acum il am..si e foarte slab.... as murii intr-o clipa daca cineva mi-ar atinge cu forte rele punctul slab...adica pe el... el e cel mai de pret om din lume pt mine, nu am fost grozava nicicand sa-i arat asta cum si-ar fi dorit si de multe ori a crezut altceva decat ce era in ceea ce ma priveste, si asta pt ca imi era greu sa vorbesc cu un om care nu spune mai nimic , el de fel e mai tacut dar chiar asa de naiva sa fi fost crezand ca cu mine va fi alt fel ? , Nu va pot explica cat de mult doare sa sti ca omul pt care ti-ai da viata , pe care il iubesti si versi tone de lacrimi , fie de tristete fie de fericire , cat de dureros poate sa fie sa vezi ca toata lupta de a arata si exterioriza sentimentele fata de UNICA DRAGOSTE , se prabusteste instant cand el te crede altfel de om...dar inteleg, si eu l-am crezut altfel cand am descoperit ca se uita la poze cu altele...muream de ciuda, ma simteam cea mai urata si nesemnificata fata din lume , pe mine nu m-a incalzit atunci, ca una e grasa, ca alta e actrita..il iubesc asa de mult ca nu vreau sa se mai uite la niciuna, cat de absurda pot fi ? Sunt si constientizez asta dar pentru prima data in viata mea , vreau sa am ceva ( PE EL ) AL MEU COMPLET , TOT !!! Pentru prima data in viata vreau sa fiu inteleasa ca absurditatea mea e direct legata de foamea iubirii, de nevoia de a fi in centrul atentie barbatului cu care imi doresc sa-mi petrec restul zilelor . Cu toate ca imi lipseste enorm ...nu am sa uit ca m-a ajutat mult , cum a putut si a stiut ... dar de ce simt nevoia asta nebuna sa ma sufoce, eu care uram sa fiu sufocata si de mama..ce se intampla cu mine? Am nevoie de ajutor si nu stiu cui sa-l cer.... Il iubesc atat de mult si ma simt tare neputincioasa in fata timpului, sa vad cum lui ii e asa usor sa faca lucruri sau sa nu le faca si nici macar sa nu-si dea seama ... Normalitatea cu care el s-a schimbat fata de mine, ma sperie... pt ca realizez ca el nu-si da seama si nu o face intentionat ... Nu stiu daca stie sa treaca peste certurile noastre si sa-si dea seama ca eu chiar il iubesc si sa simta nevoia de a lupta pt mine dar...imi aduc aminte cand mi-a spus ca " tu nu mai esti fata dupa care mi-am pierdut mintile " ...a fost ca o lovitura in moalele capului...de atunci simt ca s-a rupt ceva in mine si am obosit sa plang si sa ma tot intreb ce-am facut ? de ce i-am invadat viata ca el fara mine era copil , avea prieteni, un catel si o mama si o matusa extraordinare , care au facut tot posibilul sa nu-i lipseasca nimic. De atunci ma tot condammn si nu stiu ce sa fac pentru ca vreau sa fie fericit dar imi doresc sa fie cu mine. Cine va sti sa-mi spuna ce sa fac , cum sa fac, cine imi va spune sa ma dau la o parte cand nu voi mai avea nimic de facut? incotro o voi apuca cand eu nu mai stiu cum e sa traiesti fara el... Eu il iubesc si voi continua sa sper pna voi mai inceta sa mai exist..sa sper ca el isi va intoarce privirea iar spre mine...ca intr-o zi , printr-un miracol se va reindragostii de mine ca la inceput...
Dragi oameni, asa cum e ea iubirea , frumoasa si dureroasa , iubiti caci merita...merita sa sti ca ai pentru ce sa traiesti si totodata sa mori....
27 ianuarie 2015 , o zi ploioasa de marti ...
Cat despre el , am sa-l astept mereu , am sa-i caut inima si n-am sa am liniste pana ce n-o voi gasii ...
E tot ce avem ...e ot ce nu putem oprii... si indiferent de varsta , vine TIMPUL...mi-am da seama ca asta e cel mai de nepretuit lurcru ...nu banii, nu casele si cariera....TIMPUL. Si odata cu asta ni se duc zilele, momentele care puteau fi bune si oportunitatile spre fericire.... Acum , la aproape 30 de ani nu-l mai pot ignora...si culmea il vad peste tot... l-am vazut si pe chipurile parintilor mei ...ce frumos este cand incepi sa vezi totul si mai clar , simai clar. Sa iti dai seama ca in sfarsit ai pus prioritatile principale la locul lor, sa faci curat in viata ... asa cum inca fac si eu. M-am indepartat de multe lucruri si oameni care nu-mi mai imbogateau sufletul , im lasau un gust amar si ma intreb de ce azi cand doi saumai multi oameni se intalnesc fac schimb de...nimic...
.jpg)
