DISCRIMINAREA

Care sunt domeniile de discriminare cuprinse în noua legislaţie?

Noua legislaţie interzice discriminarea la angajare şi în cazul instruirii profesionale pe baza rasei sau originii etnice, orientării sexuale, religiei sau convingerilor, vârstei sau dizabilităţilor. Regulamentele cu privire la discriminarea rasială se referă de asemenea şi la alte domenii cum ar fi învăţământul, securitatea socială, serviciile medicale, accesul la bunuri şi locuinţele.
Cine este protejat împotriva discriminării?

Oricine de pe teritoriul Uniunii este protejat împotriva discriminării pe motivele menţionate mai sus. Ce înseamnă discriminarea?

Atât discriminarea directă, cât şi cea indirectă sunt cuprinse în noile regulamente.

Avem de-a face cu discriminare directă atunci când o persoană este tratată mai puţin favorabil decât altă persoană datorită originii sale rasiale sau etnice, religiei sau convingerilor, handicapului, vârstei sau orientării sexuale.
O ofertă de lucru care menţionează „personale cu handicap nu pot aplica” este un exemplu de discriminare directă.

În realitate, însă, discriminarea îmbracă forme mult mai subtile. De aceea este vizată şi discriminarea indirectă. Aceasta se întâmplă atunci când o dispoziţie aparent neutră, un criteriu sau o practică ce ar putea dezavantaja indivizii pe baza originii lor rasiale sau etnice, religiei sau convingerilor, handicapului, vârstei sau orientării sexuale, doar dacă această practică nu este justificată obiectiv printr-un scop legitim.
Un exemplu de discriminare indirectă este să se solicite unei persoane care aplică pentru un post să dea un test într-o anumită limbă, chiar dacă acea limbă nu este necesară pentru acel post. Testul ar putea exclude mai multe persoane care au o altă limbă maternă.
Ce înseamnă hărţuirea şi victimizarea?

Noile regulamente interzic hărţuirea cu scopul de a atenta la demnitatea unei persoane pe motivul originii sale rasiale sau etnice, religiei sau convingerilor, handicapului, vârstei sau orientării sexuale şi care creează un mediu ostil, de intimidare, degradant, umilitor şi ofensator.

Victimizarea este de asemenea interzisă. Acest lucru se întâmplă atunci când o persoană este tratată dur sau diferit faţă de ceilalţi pentru că a făcut o plângere de discriminare sau a ajutat un coleg să facă o plângere.
Ce semnifică acest lucru pentru angajatori?

Noile regulamente se aplică pentru toţi angajatorii din domeniul public sau privat. Directiva cuprinde de asemenea condiţiile cu privire la practicile din anumite activităţi comerciale sau profesionale). Toţi angajatorii vor reanaliza condiţiile de angajare pentru a se asigura că nu au un comportament discriminatoriu direct sau indirect în procedurile de recrutare, criteriile de selecţie, salarii sau promovări, demiteri sau acces la instruire profesională. Noile regulamente anti-discriminare se aplică în toate etapele contractului de muncă, începând de la angajare şi până la încetarea acestuia.
Ce îndatoriri vor avea angajatorii cu privire la o persoană cu handicap?

Angajatorii vor fi obligaţi să ofere „amenajări rezonabile” pentru candidaţii sau angajaţii cu dizabilităţi. Angajatorii trebuie să ia măsurile necesare pentru a permite unei persoane cu dizabilităţi să aibă acces la un loc de muncă sau la instruire, dacă acest lucru nu presupune o sarcină disproporţională pentru angajator. O „amenajare rezonabilă” poate include, de exemplu, punerea la dispoziţie a unui scaun pe rotile, adaptarea programului de lucru, a echipamentului de birou sau, simpla redistribuire a sarcinilor între membrii echipei. Pentru a determina dacă aceasta este o sarcină disproporţionată, va trebui să se ţină cont de costurile financiare şi altele pe care aceasta le implică, dimensiunea şi resursele financiare ale companiei şi posibilitatea de a obţine fonduri publice sau orice alt ajutor.
Ce vor câştiga companiile din aceste noi regulamente?

Din ce în ce mai mult în Uniunea Europeană se dovedeşte că angajatorii se interesează de diversitate din motive economice decât să se conformeze pur şi simplu noile cerinţe legale. Politicile de diversitate în ceea ce priveşte forţa de muncă aduce multe avantaje companiilor. Acestea pot face parte din strategiile largi ale companiilor de consolidare a capitalului uman şi de stimulare a creativităţii şi inovaţiei. Diversitatea conferă companiilor un „atu” în relaţia lor de afaceri cu clienţii, furnizorii, acţionarii şi alte părţi interesate de pe pieţele multiculturale şi globalizate actuale. Un angajament de diversitate poate îmbunătăţi reputaţia şi imaginea companiei. O companie „scutită de discriminare” evită costurile litigiilor, de rotaţie elevată a personalului şi de absenteism. Totodată sprijină companiile să aibă acces la rezervele de forţă de muncă non-tradiţionale şi să atragă şi să angajeze forţă de muncă de înaltă calitate.
Există excepţii de la interzicerea generală a discriminării?

Noua legislaţie permite câteva excepţii la principiul egalităţii, cum ar fi păstrarea caracterului special al organizaţiilor religioase, sau autorizarea unor măsuri de promovare a integrării lucrătorilor mai în vârstă sau mai tineri pe piaţa forţei de muncă.
Cum pot face o reclamaţie victimele discriminării?

Legislaţia obligă Statele Membre să recunoască victimelor discriminării dreptul de a face o reclamaţie printr-o procedură judiciară sau administrativă şi să aplice sancţiuni autorilor discriminării.

Legislaţia prevede de asemenea împărţirea sarcinii probaţiunii în cazurile civile şi administrative. Aceasta va permite victimelor discriminării să dovedească acest lucru.
De ce ajutor beneficiază victimele discriminării?

Legislaţia cu privire la discriminarea rasială solicită Statelor Membre să desemneze organisme pentru promovarea egalităţii care vor oferi sprijin independent victimelor discriminării, vor proceda la anchete şi studii şi vor publica rapoarte şi recomandări independente. Victimele discriminării pot fi de asemenea sprijinite de o organizaţie non-guvernamentală sau de un sindicat care au un interes legitim în acest caz.

Ce este egalitatea dintre sexe?

O legislaţie distinctă prevede discriminarea sexuală. Aceasta pentru că lupta contra discriminării sexuale are o istorie lungă la nivel european, făcând referire la originile Comunităţii Europene. există un număr mare de prevederi legislative europene cu privire la această temă şi programul Comunitar pentru egalitatea dintre sexe (2001-2005) prevede un sprijin financiar în acest sens. Pentru mai multe informaţii despre acest subiect apăsaţi aici.
Când va intra în vigoare noua legislaţie?

Noile regulamente trebuie incorporate în legislaţia naţională a Statelor Membre. Termenul limită pentru incorporarea regulamentelor privind egalitatea rasială este 19 iulie 2003. Termenul limită pentru incorporarea regulamentelor privind orientarea sexuală, religia sau convingerile, dizabilităţile şi vârsta este 2 decembrie 2003. Statele Membre pot solicita o perioadă suplimentară de până la trei ani pentru a permite sistemelor lor legale să se adapteze dispoziţiilor cu privire la handicap şi vârstă.
Ce ştiţi despre extinderea UE?

Toate Statele Membre trebuie să incorporeze dispoziţiile europene privind anti-discriminarea în dreptul naţional înainte de accederea la Uniunea Europeană.Există fonduri ale UE disponibile pentru sprijinirea proiectelor anti-discriminare?

Programul de acţiune comunitară care se desfăşoară în perioada 2000-2006 dispune de un buget de aproximativ 100 milioane euro. obiectivul general al programului este schimbarea atitudinilor şi a practicilor discriminatorii în mod concret. Programul are trei arii prioritare. Este vorba despre consolidarea analizei naturii discriminării, sprijinul companiilor implicate în combaterea discriminării şi sensibilizarea asupra discriminării şi beneficiilor diversităţii.
Ce face UE pentru promovarea dezbaterii asupra diversităţii şi discriminării?

În cadrul Programului de acţiune comunitară, UE a lansat o campanie majoră de informare în toate Statele Membre ale UE, în strânsă colaborare cu sindicatele, angajatorii, ONG-urile şi autorităţile naţionale pentru a evidenţia avantajele diversităţii la locul de muncă şi nu numai.
Unde pot găsi mai multe informaţii despre politica UE anti-discriminare?

Pentru mai multe informaţii accesaţi următoarea adresă sau pe e-mail:
Ce face UE pentru promovarea dezbaterii asupra diversităţii şi discriminării?

În cadrul Programului de acţiune comunitară, UE a lansat o campanie majoră de informare în toate Statele Membre ale UE, în strânsă colaborare cu sindicatele, angajatorii, ONG-urile şi autorităţile naţionale pentru a evidenţia avantajele diversităţii la locul de muncă şi nu numai.
Unde pot găsi mai multe informaţii despre politica UE anti-discriminare?www.stop-discrimination.info.
Campanie

Campania de informare „Pentru Diversitate. Împotriva Discriminării” este iniţiată de Direcţia Generală Ocuparea Forţei de Muncă, Probleme Sociale şi Şanse Egale a Comisiei Europene. Aceasta este finanţată prin PROGRESS, programul comunitar pentru ocuparea forţei de muncă şi solidaritate socială.

Campania se desfăşoară în toate cele 27 de state membre ale UE pentru a spori gradul de conştientizare privind discriminarea şi legislaţia existentă de combatere a acesteia, precum şi pentru a promova beneficiile diversităţii.

Campania acţionează în direcţia combaterii discriminării pe motive de rasă sau origine etnică a persoanei în toate domeniile vieţii (fapt scos în afara legii prin Directiva privind egalitatea de tratament fără deosebire de rasă, din anul 2000) şi a celei pe motive de vârstă, handicap, orientare sexuală şi religie sau convingeri, la locul de muncă (ceea ce este ilegal în temeiul Directivei privind egalitatea de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă, din anul 2000). Măsurile pentru combaterea discriminării între bărbaţi şi femei sunt prevăzute de alte iniţiative UE finanţate prin PROGRESS.
Activităţi în 2008

Activităţile campaniei în 2008 includ turneul camionului „Pentru Diversitate. Împotriva Discriminării”, care va vizita zece state membre ale UE: Bulgaria, Republica Cehă, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia şi Slovenia. La fiecare oprire vor avea loc activităţi care includ dezbateri, concursuri, spectacole de muzică şi pictură, reunind societăţi, ONG-uri, cântăreţi, artişti şi publicul larg, în scopul explorării chestiunilor privind discriminarea şi diversitatea.

Concursul Jurnalistic va fi, de asemenea, reluat în 2008. Acum, în cel de-al cincilea an de existenţă, concursul îi premiază pe jurnaliştii din UE care, prin munca lor, contribuie la o mai bună înţelegere din partea opiniei publice a beneficiilor diversităţii şi a luptei împotriva discriminării. Competiţia din acest an va acorda o atenţie specială comunităţii rome, care are frecvent de suferit din cauza violenţei rasiste, jignirilor verbale şi discriminării în ceea ce priveşte accesul la încadrarea în muncă, educaţie, asistenţă medicală şi servicii publice şi sociale.
Acţionând în comun cu ONG-urile, societăţile şi guvernele

Campania este coordonată de o structură unică care reuneşte experţi din domeniul discriminării proveniţi din sectoare şi organizaţii diferite ale celor 27 de state membre UE, pentru ca aceasta să-şi dovedească eficienţa în întreaga UE.



Prezenta structură include:

• Grupuri în fiecare ţară constituite din părţi interesate care desfăşoară activităţi în domeniul discriminării, inclusiv organizaţii neguvernamentale (ONG-uri), asociaţii ale patronatului şi ministere naţionale, care asigură o contribuţie la activităţile campaniei

• O reţea de persoane de contact la nivel naţional care contribuie la strângerea informaţiilor şi facilitează organizarea grupurilor respective.

• Un grup la nivel european care reprezintă poziţiile reţelelor de ONG-uri, organizaţiilor mediului de afaceri şi ministerelor naţionale şi asigură o direcţie generală campaniei.

Reunind reprezentanţi ai ONG-urilor care activează în cele cinci domenii diferite ale discriminării de care se ocupă campania, organizaţii ale mediului de afaceri, asociaţii ale patronatului şi ale salariaţilor, sindicate şi ministere naţionale, campania este în măsură să strângă informaţii şi să beneficieze de expertiza unui număr mare de persoane care desfăşoară activităţi de acest gen în întreaga UE.

Pentru mai multe informaţii privind acţiunile campaniei în ţara dvs., vă rugăm să consultaţi paginile de informaţii naţionale. Pentru orice întrebări privind campania, vă rugăm să contactaţi echipa campaniei.
Istoric

De la iniţierea ei, în anul 2003, campania a reunit aproximativ 500 de organizaţii şi a organizat sute de activităţi, inclusiv un concurs jurnalistic anual, un turneu anual al camionului care a vizitat 78 de oraşe din toate cele 27 de state membre ale UE, concursuri de afişe şi de fotografii, evenimente sportive, seminarii de instruire, conferinţe, precum şi o cooperare de succes cu canalul de muzică MTV.

Pentru mai multe informaţii privind activităţile anterioare, vă rugăm să consultaţi broşura 5 ani de sensibilizare a opiniei publice din Uniunea Europeană, campania de informare „Pentru Diversitate. Împotriva Discriminării".
Informaţii naţionale

Guvernele tuturor Statelor Membre iau măsuri pentru adoptarea directivelor cu privire la egalitate. Acest lucru se întâmplă în egală măsură în ţările în care legislaţia prin care se interzice discriminarea era deja bine stabilită, înainte de adoptarea directivelor, precum şi în ţările în care aceasta era mai restrânsă. Chiar şi în ţările în care măsurile de combate a discriminării erau bine stabilite acestea nu respectau în totalitate cerinţele directivelor şi au trebuit să suporte anumite modificări. Acesta fost în special cazul directivei cu privire la egalitatea la locul de muncă, care interzice discriminarea pe motivul originii rasiale sau etnice, religiei sau convingerilor, handicapului, vârstei sau orientării sexuale. Deşi în mai multe ţări a fost adoptată legislaţia ce vizează protecţia persoanelor cu dizabilităţi şi convingeri religioase speciale, nu putem spune acelaşi lucru despre vârstă sau orientarea sexuală. Măsurile luate până acum variază mult de la o ţară la alta. Diferenţele constatate în legislaţia actuală şi în dispoziţiile existente pentru protecţia şi sprijinul victimelor discriminării reflectă varietatea reacţiilor generate de adoptarea acestor directive.

RASISMUL = fenomenul anti-umanitar al Planetei

Rasismul reprezintă un grup de atitudini care îşi au sursa în convingerea că diferenţele sociale şi culturale se explică prin diferenţe biologice şi ereditare.Rasismul este procesul de discriminare datorat credinţelor şi ideologiilor, produse în secolele XIX şi XX de către francezii Jules Soury, Joseph Arthur de Gobineau şi Charles Maurras sau de germanul Alfred Rosenberg, conform cărora rasele omeneşti pot fi clasificate de la inferior la superior în baza caracteristicilor biologice fundamental diferite cu care par a fi înzestrate. Rasismul presupune aşadar că oamenii sunt inegali în funcţie de etnia căreia îi aparţin sau de culoarea pielii, adică, mai global, convingerea că popoarele sunt inegale ca atare[2].

Rasism constitue orice acţiune, practică sau convingere care reflectă o viziune despre lume bazată pe conceptul rasial, care la rândul lui defineşte convingerea că oamenii sunt împărţiţi în entităţi biologice separate şi exclusive numite „rase”, şi că există o legătură cauzală între carcateristicile fizice cu care se defineşte acest concept şi personalitatea, capacitatea intelectuală, aptitudinile morale sau alte caracteristici comportamentale umane, şi că anumite rase sunt prin naştere superioare altora.Rasismul este din punct de vedere al metodologiei psihologice un „esenţialism”. Esenţialismul cognitiv este o formă răspândită şi vastă de mecanisme de clasare tipice gândirii umane, care acoperă procesele intelectuale atât ale adulţilor cât şi ale copiilor, pe cele ale indivizilor din ţări avansate socialmente cât şi pe acelea ale membrilor triburilor aflate din punct de vedere social încă în plină preistorie. El se rezumă la tendinţa spontană şi persistentă, inconştientă şi intuitivă, de a reprezenta lucrurile sau persoanele, considerând caracteristicile lor ca fiind produse de o „esenţă” care în fapt este fictivă dar care în percepţia indivizilor este proprie categoriei lor. Caracteristicile asociate acestei esenţe pot fi realităţi observabile (precum atribute fizice ca în cazul rasismului) sau pure ficţiuni (ca personalitatea astrologică, de exemplu).

Psihologia experimentală a putut decela funcţia pozitivă care a făcut ca selecţia naturală să reţină un astfel de mecanism biologic, în teste care arată, de exemplu, că un copil de 3 ani înţelege că dacă vopsim un sconcs (engleză skunk, franceză mouffette) în violet, el va face totuşi descendenţi tipici, adică negri şi cu o dungă albă bifidă pe spinare, sau că un sâmbure de măr plantat într-un ghiveci de flori va produce un măr, şi nu o floare. Copilul dă aceste răspunsuri spontan, deşi nu ştie absolut deloc despre regulile de reproducere, intuind că ceva imuabil se transmite prin filiaţie. Pentru el, de exemplu, dacă operăm o vacă pentru a o face să semene pe cât posibil cu un cal, dar îi lăsăm organele interne intacte, aceasta va rămâne totuşi o vacă. Invers, dacă golim o vacă de organele ei interne, ea nu mai este o vacă, aşa cum totuşi un geamantan rămâne un geamantan chiar dacă îl golim de conţinut. Există deci deja la această vârstă o clasificare între viu şi neviu pe baze esenţialiste. Ce e esenţial se află undeva înăuntru, şi el se transmite ereditar.

Ideea de suflet care animă fiinţa umană, care este sediul „eului” şi sursa imaterială a gândirii, este şi ea o formă de esenţialism (religios) care apare la om devreme indiferent de cultura în care se naşte sau educaţia (religioasă sau nu) pe care o primeşte de la părinţi,[4] ca şi ideea la vechii evrei ai societăţii clanice de „impuritate” a oricărui animal care are caracteristicile a două specii, de unde interdicţia religioasă de a consuma carnea animalului care nu are caracteristicile tipului de animal pur. Astfel, de exemplu, se explică interdicţia din iudaism de a mânca o zburătoare care nu e totuşi pasăre.

Acelaşi fir „logic” este urmat şi de către militanţii anti-O.M.G. pentru care transferul de gene e perceput ca o violare a naturii unei plante sau a unui animal. Aceleaşi cauze sunt la rădăcina altor manifestări ale esenţialismului apartenenţelor (vezi proverbul arab (egiptean) de la finele textului, care exprimă în mod explicit aceast natural sentiment de apartenenţă structurat în straturi), ca acelea legate de categorii sociale precum genul bărbat/femeie, tipul rasial negru/alb, etc. Lawrence Hirschfeld şi Francisco Gil-White au arătat natura ireductibilă a esenţialismului rasial la subiecţi tot atât de diferiţi ca un alb din S.U.A. şi un torguud din Mongolia. La întrebarea dacă un copil kazah crescut de către o familie torguudă fără să fi avut vreodată după naştere un contact cu membri ai etniei sale, este un torguud, răspunsul a fost categoric şi reproductibil „Nu!” în peste 75 % dintre cazuri, şi asta în ciuda înrudirii puternice a celor două etnii (nu rasa desparte cele două etnii, ci religia: kazahii sunt musulmani, iar torguuzii budişti). E ca şi cum religia, în viziunea acestora, s-ar transmite ereditar: ea este esenţializată. Asta răspunde problemei de interpretare, însă atunci când natura problemei stă în lipsa datelor (informaţiilor) însele, numai caracteristicile superficiale (criterii de apartenenţă din sistemul de identificare rapidă), vizibile, evidente, mai pot răspunde discriminând rapid prietenul de duşman, contribulul de străin. Când ele nu există, aceste „mărci evidente de identitate” pot fi create, inventate, aşa cum pe cazul particular al poporului evreu ne explică că s-a întâmplat istoricul Israel Finkelstein: evreii, care iniţial erau o populaţie canaaneană marginală deloc remarcabilă în termeni etnici, lingvistici sau culturali în raport cu vecinii lor, au decis (prin liderii lor) la un moment dat să se diferenţieze în mod evident de restul populaţiei canaaneene, asta atât prin tunsoare cât şi prin obiceiuri alimentare particulare (refuzul de a mai consuma porc). Doar ulterior, această conştiinţă a diferenţei a fost consolidată prin complementul mitologic, care spune (în contradicţie cu ce ne dezvăluie istoria) că evreii ar fi venit în Canaan de departe.Din perspectiva biologiei comportamentale, rasismul, machismul, homofobia şi religia (inventarea supranaturalului) sunt epifenomene ale dispoziţiilor sociale şi cognitive umane, pe care nu putem spera să le vedem vreodată dispărând, fie asta de „moarte bună” sau provocată. Cum spune antropologul Daniel Baril (Université de Montréal), „alungaţi naturalul pe geam, şi el va intra înapoi în galop pe uşă - pentru ca aceste manifestări să dispară, trebuie o mutaţie a speciei (umane)”.„Tratamentul paliativ” al acestor „maladii” sociale citate mai sus, este cultivarea raţionalismului, mecanism care însă din start prezintă un handicap, anume faptul că cere efort, în timp ce abordările intuitive de natură esenţialistă se mulţumesc cu legături cauzale aparente sau chiar pur imaginare. Perspectiva care se oferă deci minorităţilor rasiale, etnice, sexuale sau religioase, este aşadar aceea a unei lupte susţinute şi continue pentru apărarea drepturilor lor, şi asta tocmai pentru că în contrast cu ceea ce se cunoştea în trecut, ştim azi că rasismul, religia, machismul sau homofobia, nu sunt simple accidente datorate unei culturi alienante sau purei întâmplări istorice, ci fenomene perene şi general umane ale căror surse se află în abilităţile ultra-adaptative cultivate îndelung de mecanismele minimaliste legate de funcţiile elementare de supravieţuire ale lui Homo sapiens. Fapt care în sine nu trebuie, evident, să sugereze defetismul, ci dimpotrivă, combativitatea celor pe care natura îi dezavantajează prin aceste fenomene parazite ale modului în care creierul uman a fost forţat cândva să evolueze. Efectele negative ale naturii noastre umane trebuie combătute prin cele două instrumente pe care societatea modernă ni le pune la dispoziţie, anume educaţia şi legislaţia. Explicarea resorturilor ultime (care sunt biologice şi naturale) ale rasismului, nu-l disculpă: a explica, nu înseamnă a justifica.

În acelaşi timp, înţelegerea acestor mecanisme biologice intime ale psihismului uman din perspectiva biologiei evoluţioniste, trebuie să fie un avertisment care să ferească societatea şi indivizii de anumite derapaje în ceea ce priveşte chestiunea rasismului; astfel, etichetarea tendinţei spontane de agregare a indivizilor pe baza atributelor superficiale, vizibile, cum sunt şi acelea de ordin rasial, nu sunt decât exagerări din partea acelora care nu ştiu nici ce înseamnă rasism, şi nu cunosc nici substratul său etiologic intim. Faptul că albii în S.U.A. se strâng de predilecţie în mici aşezări din afara marilor oraşe, care sunt relativ omogene din punct de vedere rasial, sau faptul că, aşa cum mărturisea finul observator care a fost Malcolm X în autobiografia sa, pelerinii musulmani la Mecca se grupează spontan pentru a forma franje de culoare neagră, măslinie şi albă, asta în ciuda lipsei oricărei prevederi cu caracter rasist în textul sacru islamic, ţine de cele mai adânci resorturi ale psihismului uman şi a le eticheta rasism este un imens deserviciu adus luptei împotriva acestui flagel. În aceeaşi situaţie se află tot ce ţine de gust: faptul că arabii considerau cândva ca femeile lor brunete sunt frumoase, iar cele roşcovane ale iranienilor, grecilor sau turcilor din jurul lor urâte, nu este o manifestare de rasism, ci o expresie locală şi temporal determinată a gusturilor lor.Cauza unei gândiri rasiste, este diferită. Rasismul modern se bazează pe teorii care îşi au originea în ideologiile din secolul al XVIII-lea, perioada apariţiei unei gândiri noi, unui curent de emancipare şi a unei reacţii de neacceptare acestui curent nou, prin căutarea păstrării sistemului vechi şi rigid. Filozofi şi teoreticieni ai vremii ca Johann Gottfried von Herder, Immanuel Kant şi Georg Wilhelm Friedrich Hegel au căuta să explice în mod ştiinţific diferenţele de rasă. Aceşti gânditori ai vremii iau în considerare nu numai caracteristicile biologice (corporale) diferite ale raselor ci şi mentalitatea şi caracterul indivizilor unei rase. Mai târziu dezvoltarea biologiei şi genetici ca urmare a teoriei evoluţioniste a lui Charles Darwin creează anumite puncte de sprijin pentru teoriile rasiste.

În anul 1995 UNESCO prin Declaraţia de la Schlaining presupune că teoriile rasiste consideră că sunt nu numai diferenţe genetice, dar şi diferenţe sociologice între rase. Prin studii ştiinţifice s-a determinat că diferenţa de culoare a pielii sau fizionomie nu oferă nici un indiciu pentru a putea stabili diferenţe calitative dintre rase.

Din punct psihologic se consideră rasismul ca o reacţie de apărare a individului, care ia naştere prin teama de a pierde identitatea, caracterele de rasă proprii, sau ca reacţie a unor elemente deziluzionate, frustrate, care caută să-şi justifice eşecurile suferite şi descarce nemulţumirea pe o minoritate, totul fiind suprapus peste un clişee şi prejudecăţi, intoleranţă, obscurantism religios şi ignoranţă.

După anul 1945, în statele democratice rasismul este legalmente penalizat şi descurajat prin educaţie. Pe teren ştiinţific, deşi au fost întocmite studii statistice care arată mici diferenţe ale coeficientului de inteligenţă mediu între diverse populaţii ale statelor lumii ca şi între rase,[5] acestea nu pot justifica rasismsul cât timp diferenţele de IQ rămân mult mai importante în interiorul unei rase (oricare ar fi ea) decât diferenţele de IQ mediu între 2 rase umane (oricare ar fi ele). Relevanţa acestei observaţii devine astfel minoră.

Ideologii rasismului, ca şi acei ai conservatismului social, au folosit ideile lui Darwin pentru a-şi justifica opţiunile politice, deşi Darwin n-a echivalat niciodată rasele umane cu nişte specii distincte sau societatea umană cu o junglă, iar susccesorii lui pe tărâmul biologiei s-au ferit să dea vreo relevanţă socială conceptului de „rase umane”, deşi azi, din ce în ce mai des, apar articole ştiintifice care demonstrează utilitatea considerării în domeniul îngrijirii sănătaţii a conceptului, acestea pledând în acelaşi timp pentru o medicină dacă nu individualizată, cel puţin care să ţină cont de tipul etnic (rasial) al bolnavului, recomandându-se utilizarea informaţiei privitoare la rasă pentru identificarea (cu scop de prevenţie) unei populaţii cu risc crescut în ce priveşte anumite maladii (diabet, boli de inimă, cancere, diverse maladii autoimune, boli de metabolism, constatându-se că chiar şi tipul şi gravitatea unor complicaţii ale unor maladii diferind de la o rasă la alta, ca şi eficacitatea unor medicamente care variază în funcţie de diferenţe probabil explicabile prin polimorfismul genetic).

Proverb arab: „Fratele meu şi cu mine contra vărului meu, vărul meu şi cu mine contra străinului.” (Ana wa akhouya ala ibn ammi, wa ana wa ibn ammi ala al-gharib)

Astazi m-am trezit ca de obicei foarte devreme....nu am inspiratie multa azi...m-am trezit prost dispusa....e ziua aia cu "fatza la cearceaf.." .Stau si ma gandesc de ce noi oamenii permitem probleme sa ne invaluie sufletul, ar trebui sa nu le luam in seama, sa le gandim mereu la rece , sa facem mereu haz de necaz, asta ar fi unul dintre secretul longevitatii ,zic eu.Din cauza acestor probleme ne certam intre noi, nu ne putem concentra sa facem un lucru bine, nu putem manca sau dormi....suferim psihic dar si fizic...Oricat stau si ma gandesc ajung totusi la concluzia ca problemele au rolul lor in viata , si acela de a te invata , de a te cali , de a te maturiza....asta bineintels daca t-i le rezolvi singuri , nu mereu sa lasi pe altul si tu sa stai cu bratele incrucisate...Iar ceea ce-mi doresc eu nu e sa nu am greutati ci sa am exact cat pot duce....

ADRENALINA

Adrenalina (latină ad-adaugă, ren-rinichi) sau epinefrină, (suprarenină) este un hormon secretat în sânge de glanda medulosuprarenală în cazuri de stress. Ajunsă în sânge ea determină creşterea frecvenţei cardiace, a presiunii sanguine, dilatarea bronhiilor şi pregătirea organismului pentru o producere masivă de energie prin arderea lipidelor (lipoliză) şi sinteza glucozei. Circulaţia sângelui este activată la nivelul sistemului nervos central pe când la nivelul tractusului digestiv este diminuată. La nivelul SNC adrenalina devine un transmiţător neuronal, cuplat cu proteina-G joacă un rol intermediar şi de activator al receptorilor nervoşi.Prima indicaţie despre existenţa hormonului în glanda suprarenală, este colorarea clorurii de fier trivalent. Lucru observat în anul 1856 de fiziologul francez „ Alfred Vulpian”. Acest lucru de descoperire a unei substanţe noi în suprarenală este publicat în anul 1886 în „New York Medical Journal” de „William Bates”. Faptul că această substanţă are o acţiune deosebită din punct de vedere farmacolgic a fost stabilit în 1893 de fiziologii „George Oliver” şi „Edward Schäfer”. O conturare mai precisă a acestor efecte farmacologice o face fiziologul polonez „Napoleon Cybulski”. Prima încercare de izolare a substanţei o face în anul 1897 „John Jacob Abel” care denumeşte substanţa epinefrină. Inspirat de încercarea lui Abel, chimistul american de origine japoneză „Jokichi Takamine”, reuşeşte să izoleze o substanţă numită adrenalină, ce avea proprietăţile descrise de Oliver, Schäfer şi Cybulski. Prima sinteză chimică a adrenalinei îi reuşeşte în anul 1904 lui „Friedrich Stolz”, adrenalina fiind primul hormon la care era cunoscută structura chimică şi este produs pe cale sintetică.Biosinteză

Ca punct de pornire a sintezei adrenalinei este aminoacidul tirozină sau fenilanalină. Acesta devine prin hidroliză L-DOPA şi după un proces de decarboxilare, devine dopamină activă care după o hidrolizare stereoselectivă se transformă în noradrenalină, care este prezent de asemenea în suprarenală. Noradrenalina printr-o metilare-N se transformă în adrenalină. Concentraţia normală de adrenalină în sânge este sub 100 ng/l (ca. 500 pmol/l).Regularea biosintezei

Regularea şi stimularea biosintezei se realizează în organism prin acţiunea excitantă neuronală a adrenalinei, stare de excitaţie care favorizează transformarea tiroxinei în dopa şi apoi dopamină care se transformă la rândul ei în noradrenalină. Cortizonul care ia naştere în corticosuprarenaă facilitează transformarea noradrenalinei în adrenalină. Concentraţia crescută în sânge a adrenalinei declanşează un mecanism de feedback care reglează valorile concentraţiei de adrenalină între anumite limite, prin reducerea sau creşterea producerii de tirozină. Descompunere

Adrenalina se descompune relativ repede (trei minute) în organism, metabolizarea este realizată în special prin acţiunea enzimelor catehil-metil-transerază (COMT) şi monoaminooxidază (MAO), substanţa rezultată este inactivată prin legare o parte de sulf şi eliminată prin urină. Mecanismul de acţiune

Mecanismul ei de acţiune determină punerea rapidă de energie la dispozţia organismului, energie necesară în cazuri de pericol, pentru supravieţuire prin fugă sau luptă. Acest efect fiind realizat prin activarea proteine-G de adrenalină.

* Acţiunea stimulatoare a ei asupra inimii şi sistemului circulator, duce la creşterea volemiei sanguine centrale inimă, muşchii scheletici, prin derivaţia sângelui periferic realizat prin contracţia vaselor periferice, unde scade volumul de sânge de la nivelul pielii şi rinichilor şi activarea receptorilor adrenalinei.
* Asupra muşchilor netezi, respiraţiei, tractusului digestiv şi vezicii urinare are o acţiune diferită. Astfel determină creşterea frecvenţei respiratorii cu dilatarea bronhiilor, reducerea activităţii digestive, a perstaltismului intestinal şi în general de contracţie a musculaturii netede de la nivelul vezicii urinare cu excepţia gravidelor unde adrenalina acţionează relaxant asupra uterului.
* Mobillizarea rezervelor de energie se realizează prin metabolizarea grăsimilor (lipoliză), adrenalina activând enzimele lipaze şi formare de glucoză şi glucagon necesară energiei muşchilor scheletici, prin inhibarea producerii de insulină.
* Adrenalina produsă de glandele suprarenale nu poate traversa bariera hemato-encefalică a SNC, de aceea se presupune că asupra sistemului nervos central are numai o acţiune pe baza reflexelor nervoase.
* Alte efecte ale adrenalinei sunt uscarea mucoaselor, de unde apare senzaţia de gură uscată, piele de gâscă, transpirare, midriază pupilară, influenţând şi procesul de coagulare a sângelui.

BARFA = ALL IN :))

Daca exista o mizerie care sa coboare cel mai mult o societate in mocirla urateniei atunci aceasta este barfa. Barfa este un microb pe care oamenii fara discernamant il folosesc pentru a capata stima, prestigiu mai mult in ochii celorlalti si pentru a distruge.
Barfa este arma celui slab (spirite slabe), este arma celui ascuns si ipocrit. Feriti-va asadar de spiritele murmurande caci va vor da otrava lor.Femei si barbati, deopotriva, o folosc adesea ca arma de control a societatii in care traiesc. Se spune ca o femeie te ridica, o femeie te coboara. Emotiile lor din fire ar trebui sa fie ca un medicament tamaduitor pentru suflet. Noi ar trebui sa intelegem puterea emotiilor noastre si sa nu ne mai lasam implicati si pacaliti de barfitori. Emotiile nostre pot fi transformate foarte usor prin atatare, instigare in arme de distrugere a relatiilor dintre oameni, a puritatii si a linistii sufletesti.
Barfa este unealta omului cu sufletul incarcat de ura, de lasitate si minciuna. Este lopata care sapa la temelia cetatii unei colectivitati pentru a-i scadea taria. Barfa este in opozitie totala cu compasiunea, iubirea si increderea. Fii si ficele ei sunt neincrederea, agresivitatea, falsitatea, gelozia, frica, mania, ura.Cum se manifesta barfa ? stim asta. Un om de nimic incearca sa-si creasca importanta incepand sa vorbeasca despre ceilalti ca un mare cunascator: "Acela-i egoist !", "Acela-i lipsit de inocenta!", "Acela-i un betiv notoriu!" ... . DRAGA barfitorule si ce daca ? Daca un om a avut un defect minor in aceasta viata el merge mai departe. A cazut, a vazut adevarul si s-a ridicat gata de lupta. Tu insa, suflet murmurand, continui ca de fiecare data, sa cobori nemuritorul din fiecare din noi de pe piedestal. Tie-ti place mocirla, noroiul. Tie iti place sa-i vezi pe ceilalti murdariti si intinati. Tu nu vrei sa vezi in nimeni un frate, o sora, un prieten. Tu te hranesti cu suferinta pe care o provoci caci asta te face sa te crezi puternic, te face sa crezi ca ai controlul asupra celorlalti, poate chiar incepi sa te crezi un LIDER de oameni.
Mda si acuma se vor intreba toti ca de unde am nascocit asta....pai na, sunt om si mai barfesc si eu :D

o mica dar nu prima inspiratie :)

Nu stiu,parca azi in mintea mea nu mai au loc gandurile….si….am decis sa le pun pe hartie si apoi sa le mut in minte atunci cand au loc…..Ma simt de parca nu apartin acestei lumi,cel putin nu acum, sunt undeva departe cu gandul fara trup.Intr-un loc linistit ,frumos unde soarele se contopeste-n mare,unde din padure rasar muntii care-n varf au zapada, unde bate-un vant usor si fin care-mi mangaie fata …..stau intinsa intre flori superbe,flori cum numai aici se gasesc,inchid ochii si aud o muzica suava care-mi place la nebunie,imi simt sufletul usor si simt cat sunt de linistita si mai simt ceva….da e Bucurie , brusc imi dau seama ca zambesc ……Normal,ma intreb cum e posibil sa fiu intr-un loc care arata cum vreau eu,sa ma simt cum vreau eu si……parca in departare vad o silueta ….God , tu esti!  Acuma inteleg unde sunt….sunt intr-un loc unde eu decide ce sa faca natura, eu command ordinea intamplarilor….sunt stapana….sunt in Lumea Mea. Intr-o lume unde ai aparut si tu. Adorm zambind ca si aseara….

OBOSEALA CRONICA

Oboseala cronica, datorita simptomelor sale multiple, nu este usor de identificat. Cu toate acestea, gratie muncii numeroaselor asociatii, victimele acesteia nu mai sunt considerate ca fiind bolnavi imaginari.

„Doctore, ma doare peste tot, sunt obosit(a) in permanenta, nu reusesc deloc sa recuperez”. Acesti oameni se duc la medic, se plang de dureri difuze care ii impiedica sa mearga sau chiar sa faca cele mai banale gesturi cotidiene, in timp ce starea lor psihologica se deterioreaza.

In ciuda simptomelor numeroase, examenele obisnuite sunt negative. Medicii prescriu antiinflamatoare, antibiotice sau tranchilizante, dar nimic nu merge. Oamenii pot trai ani intregi fara un diagnostic cert, in timp ce starea lor se agraveaza pana la punctul de a nu mai putea munci.

Sindromul oboselii cronice, fibromialgia, spasmofilia – aceste trei nume rezuma ele insele patologiile care acompaniaza o oboseala cronica de origine inexplicabila. Oboseala cronica este un subiect complet, caci definitia sa variaza in functie de cercetatori, numele prin care este desemnata variaza si el, iar cauzele raman inca necunoscute, chiar daca periodic apar numeroase ipoteze in ceea ce o priveste.

Ceea ce este extraordinar este faptul ca exista inca numeroase controverse privind existenta acestor boli. Prost informati, multi medici si, uneori, chiar si cei care lucreaza in spitale gandesc ca este vorba de boli psihiatrice. Este adevarat ca pacientii care sunt atinsi de aceasta boala sufera deseori de depresie sau alte tulburari psihologice, dar acestea, inexistente inaintea bolii, sunt o consecinta si nu cauza.
Sindromul oboselii cronice

La mijlocul anilor 1980, adevarate epidemii de oboseala au lovit populatia tanara a Statelor Unire, apoi Anglia. S-a vorbit despre „sindromul YUP” – YUP: Young Urban Professionnals. Un sindromn desemneaza ansamblul simptomelor care nu sunt caracteristice unei boli anume, dar care pot sa duca la mai multe patologii.

Toti sunt atinsi de un sindrom gripal, urmat de o oboseala foarte mare ce persista mai mult de 6 luni si care are mai multe simptome secundare care variaza in functie de persoane: dureri articulare si musculare difuze, febra, dureri de cap si de gat, pierderi de memorie, tulburari vizuale, tulburari de somn, psihologice etc.

Examenele permit indepartarea pe rand a posibilellor boli, dar nu te fac sa intelegi exact ce se intampla. Atunci cand observam ca si alte categorii sociale sunt atinse, cum ar fi copiii si adolescentii, sunt propuse diferite denumiri: neuromiastenie, encephalomielita mialgica, dar in final se retine denumirea de sindromul oboselii cronice.

Trebuie sa intelegeti ca nu vorbim despre o oboseala pe care o recuperam dupa un somn bun, ci de o epuizare extrema care se manifesta printr-o oboseala disproportionata in raport cu efortul facut: devine dificila recuperarea dupa gesturi simple cum ar fi spalatul vaselor sau eforturi intelectuale sau reactii la stres, care pot antrena dupa ele o oboseala psihica intensa.

Desi a fost definit inca din 1987 de catre Centrul privind controlul bolilor din Statele Unite, apoi recunoscut de catre Organizatia Mondiala a Sanatatii si a fost subiectul numeroaselor congrese si articole in presa medicala, sindromul oboselii cronice ramane putin cunoscut.

Ceea ce complica lucrurile si mai tare este asemanarea sa cu oboselile cronice de lunga durata prezente in numeroase boli: hipotiroida, anemia feripriva, oboseli cronice de origine virala aparute dupa o infectie. In cazul hepatitei B si mai ales C este mult mai frecvent, daca infectia devine cronica, pacientul care este bolnav de hepatita, uneori fara sa stie, putand sa sufere de o oboseala intensa fara a avea alte simptome.

Sindromul poate fi confundat cu depresia si trebuie sa se faca o distinctie clara intre depresivi si pacientii atinsi de o depresie, aceasta fiind o consecinta a sindromului si nu cauza.
Fibromialgia

Sindromul oboselii cronice poate fi confundat cu fibromialgia, un alt sindrom cu o origine necunoscuta, el insusi putin cunoscut, chiar daca se vorbeste destul de mult despre el. Fibromialgia se caracterizeaza ea insasi prin dureri articulare si musculare difuze si o oboseala intensa, acestea durand mai multe luni si fiind insotite de tulburari functionale diverse: dureri de cap, tulburari digestive si urinare, tulburari de somn etc.

Ca si sindromul oboselii cronice, fibromialgia este deseori asimilata unei boli psihiatrice, datorita componentei sale depresive. Cu toate acestea ea este cunoscuta inca de la inceputul secolului XX sub numele de fibrozita. Este recunoscuta de Organizatia Mondiala a Sanatatii ca o boala reumatica inca din 1992.

Fibromialgia se distinge prin absenta sindromului gripal si prin durerile mai intense. Una dintre principalele mijloace de diagnostic se face, de altfel, prin presiune asupra punctelor cutanate, iar daca cel putin 11 sunt dureroase, se concluzioneaza ca avem de-a face cu o fibromialgie.

Dar specialistii nu sunt intotdeauna de acord asupra numarului si localizarii acestor puncte. Anumiti doctori se intreaba daca nu cumva sindromul oboselii cronice si fibromialgia sunt aceeasi boala. Altii spun ca fibromialgia este o boala ce se intalneste numai la femei, afirmatie pe care nu o impartasesc foarte multi medici, dar si pacienti.
Spasmofilia

A treia mare boala sau, mai degraba, al treilea mare sindrom al oboselii cronice este spasmofilia. Mai putin controversata decat sindromul oboselii cronice sau fibromialgia, spasmofilia este caracterizata printr-o hiperexcitabilitate neuromusculara si, contrar fibromialgiei si sindromului oboselii cronice, seamana mai mult cu hipertiroida. Pacientii atinsi de fibromialgie sau de sindromul oboselii cronice pot avea si spasmofilie. Si aceasta boala este contestata.
Tratamente putin eficace

Tratamentele clasice se sprijina pe folosirea paracetamolului sau a morfinei, a antidepresivelor care actioneaza in doze mici asupra tensiunilor musculare sau in doze mari asupra depresiei. Dar aceste tratamente nu sunt intotdeauna eficiente, usurarea pe care o aduc este temporara, iar efectele secundare ne impiedica sa le luam timp indelungat.

Specialistii acorda o mare importanta unui punct de vedere global, care este sustinut de kinesiterapie, balneoterapie si metode de relaxare sau psihoterapie.

Toate tratamentele medicamentoase trebuie sa fie de scurta durata, in timp ce mijloacele alternative, precum acupunctura, hipnoza, balneoterapia, sunt esentiale.

Aceste mijloace alternative sunt utile in toate formele de oboseala cronica. Pacientii au inteles acest lucru cel mai bine si nu ezita sa foloseasca medicina alternativa si sa se implice prin intermendiul diverselor asociatii intr-o abordare globala a bolii lor.

Popularitate: 15% [?]