Steve McCurry (Philadelphia, Pennsylvania 1950) este un fotojurnalist american cunoscut pentru fotografiile sale în culori, care sunt memorabile. Una dintre calităţile sale distincte ca fotograf, articulată în modul celei mai solide tradiţii documentaristice, este surprinderea esenţei naturii umane în cele mai diferite ipostaze. McCurry a fost fotograf în multe zone de conflict ale planetei, incluzând războiul dintre Iran şi Irak, Beirut, Cambodgia, Filipine, Războiul din Golful Persic şi, mai apoi, continuând cu documentarea războiului din Afghanistan. Lucrările lui McCurry sunt adesea prezentate în revistele de pretutindeni, apărând frecvent în paginile prestigioasei reviste National Geographic. Este membru al Magnum Photos din 1986.
Cariera de vârf a fotojurnalistului a început odată prezenţa sa în Afganistan, exact înainte de invazia sovietică a acestei ţări din 1979, pe care a fotografiat-o "din interior", producând imagini memorabile. Ajuns în Afganistan trecând prin Pakistan, folosind deghizarea unei mantii folosită de localnici şi numită garb, având toate filmele ascunse şi cusute în interiorul hainelor sale, Steve McCurry a dat dovadă de un curaj şi spirit întreprinzător remarcabil. Unele din aceste imagini au fost publicate în diverse reviste de-a lungul globului arătând primele natura şi amploarea exactă a conflictului din această ţară niciodată cucerită cu adevărat de nimeni. Întreaga sa surprindere a acelor evenimente a fost recompensată cu medalia de aur Robert Capa a celui mai bun reportaj fotografic din străinătate, premiu dedicat doar fotografiilor de excepţie care au produs lucrări şi cicluri fotografice de excepţie în condiţii de excepţie.
Deşi McCurry fotografiază atât clasic cât şi digital, declară că este un adept al filmului. Locuind în New York City, McCurry oferă seminarii de sfârşit de săptămână fotografilor interesaţi în a avea lucrările comentate şi criticate de el.
Unul dintre momentele cele mai larg cunoscute ale carierei lui Steve McCurry a fost cel al publicării fotografiei "Afghan Girl", care fusese iniţial "doar" fotografia unei refugiate necunoscute. Fotografiată în 1984 şi publicată ca fotografia copertei lunii iunie a revistei National Geographic din anul 1985, imaginea a devenit aproape imediat "cea mai recunoscută fotografie" din istoria prestigioasei reviste. Sub acelaşi nume de "[The] Afghan Girl", portretul acestei tinere de 12 - 13 ani a devenit prin publicarea sa pe broşurile, posterele şi calendarele organizaţiei Amnesty International şi mai recunoscută pretutindeni. Identitatea acestei "Afghan Girl" a rămas necunoscută pentru mai bine de 18 ani de la fotografierea sa, până când, în 2002, Steve McCurry împreună cu o echipă a National Geographic au reuşit să localizeze fosta fată, devenită acum femeie, Sharbat Gula.
Sharbat Gula (Pashto: شربت ګله "şerbet de trandafiri"[1]) (născută ca. 1972[2][3]-1973[4]) este o femeie de origine afgană de etnie Pashtun. A fost forţată să îşi părăsească locuinţa în timpul Războiului afgano-sovietic, unde a fost dusă la o tabără de refugiaţi afgani. Acolo este fotografiată de jurnalistul Steve McCurry, iar imaginea ei a făcut-o celebră când a fost atribuită în iunie 1985 copertei revistei National Geographic Magazine,[5] având la vremea aceea aproximativ 13 ani.[6] Gula a fost cunoscută în lume ca Fata afgană până când identitatea acesteia a fost descoperită în 2002.
Semnificaţia numelui
Numele Sharbatei poate fi interpretat în mai multe moduri. "Sharbat" are sensul de vin,[7] sirop,[8][9] şerbet[10][11] . Gula înseamnă zahăr[12] sau floare[13],fiind un nume comun pentru femei.
Copilaria
Gula a fost orfană în timpul bombardamentelor din Afghanistan din timpul invaziei Uniunii Sovietice, fiind trimisă la Nasir Bagh, o tabără de refugiaţi din Pakistan în 1984. Satul ei a fost atacat de un elicopter sovietic prin perioada anilor '80. Greva sovietică i-a ucis părinţii, forţând-o pe ea, fratele ei Kashar Khan, surorile ei şi bunica sa să escaladeze munţii până la tabăra respectivă.[14]
La tabăra de refugiaţi din Nasir Bagh în 1984,[15][16] fotograful revistei National Geographic, Steve McCurry, a realizat fotografia lui Sharbat pe un film color Kodachrome. Gula a fost una din elevele unei şcoli informale din interiorul taberei de refugiere; McCurry, care avea foarte rar ocazia fotografierii femeilor afgane, a profitat de acea oportunitate şi a fotografiat-o. Avea aproximativ 12-13 ani la momentul respectiv.
Deşi numele ei era necunoscut, poza ei, aflată sub titlul "Fata afgană", a apărut pe coperta revistei National Geographic din iunie 1985. Imaginea feţei, cu eşarfa dezvăluindu-i chipul şi cu ochii ei verzi ca marea ce stăteau aţintiţi spre cameră, a devenit deopotrivă simbolul conflictelor afgane din anii 1980 şi situaţia refugiaţilor din lumea întreagă. Însăşi imaginea a fost numită „Cea mai recunoscută fotografie”[17] în istoria revistei si fiind inclusa in topul "Celor mai reusite 100 de fotografii National Geografic"[18][19].
Maturitate
S-a căsătorit cu Rahmat Gul la 14 ani;[20] conform fratelui ei, momentul căsătoriei sale a fost singurul moment în care a fost fericită. Cea care a aranjat căsătoria dintre cei doi a fost mătuşa Sharbatei. S-a reîntors în Afghanistan în 1992.[21] Gula a avut trei fiice: Robina (13 ani)[22], Zahida (3 ani)[23] şi Alia (1 an)[24]. A patra fiică murise în copilărie.[25] Gula poate să îşi scrie numele, însă nu poate citi.[26] Sharbat şi-a exprimat dorinţa educării fetelor, lucru pe care ea nu reuşise să îl termine.
Sharbat Gula nu şi-a văzut niciodată imaginea iconică, deşi poza ei era atârnată lângă un magazin unde muncea soţul ei.[27] Fiind un membru al unui trib Pashtun, aceasta s-a măritat puţin mai târziu după ce fotografia a fost facută. Şi-a construit viaţa cu copiii ei în dealurile aspre, cuprinse de seceta din Tora Bora în Afghanistan, în timp ce soţul ei lucra într-o brutărie pentru un dolar pe zi în Peshawar, Pakistan. Sharbat putea să îl însoţească doar în lunile de iarnă, deoarece căldura şi poluarea din Peshawar îi agravase astmul.[28] Cea mai mare parte a timpului ei este petrecut în sat, unde se trezeşte înainte de răsărit, se roagă, aduce apă de la izvor, găteşte, spală şi are grijă de copii.
Simbolul fotografiei Afgan Girl
Este una din cele mai recunoscute chipuri, însă nimeni nu ştia cine era această fată. Imaginea ei apăruse pe coperţile revistelor şi cărţilor, postere, ace de rever şi chiar şi covoare, însă ea nu ştia acest lucru. După 17 ani, identitatea ei a fost dezvăluită. Misterioasa fată afgană se numea Sharbat Gula, aceasta trăind într-o regiune îndepărtată a Afganistanului, împreună cu soţul ei şi cu cele trei fiice.
Sharbat a fost localizată după aproape 2 decenii, după ce poza ei apăruse pe coperta revistei National Geographic în anul 1985. Conform fotografului Steve McCurry, realizatorul fotografiei, ea nu ştia că faţa ei devenise un simbol. Poza ei a fost desemnată printre cele mai bune 100 poze ale copertelor National Geographic.
Când s-au reîntâlnit, McCurry i-a zis lui Sharbat că imaginea ei a devenit faimoasă ca simbol al oamenilor afgani:
Colaboraţi la Wikicitat „Nu cred că ea era interesată în faima personală, însă a fost încântată să afle că ea devenise un simbol al demnităţii şi adaptării oamenilor ei.Steve McCurry”
Fotograful premiat a afirmat că imaginea originală a Sharbatei a uimit imaginaţia privitorilor, deoarece faţa ei, în special ochii, exprima durerea şi capacitatea de adaptare, precum şi puterea şi frumuseţea.
Căutarea şi găsirea acesteia
În ianuarie 2002, o echipă National Geographic a călătorit spre Afghanistan pentru a localiza subiectul fotografiei celebre. McCurry, care a aflat că tabăra Nasir Bagh se va închide si va fi demolata,[29] i-a comunicat unuia dintre locuitori, care îl ştia pe fratele Gulei, să vorbească cu aceasta în satul ei natal. Surprinzător sau nu, un număr de femei au apărut, afirmând fiecare dintre ele că ar fi faimoasa Fată afgană. În completare, după dezvăluirea fotografiei din 1985, mai mulţi bărbaţi tineri au afirmat, în mod similar, că Gula ar fi soţia lor.
Comparaţie între fotografiile din 1984 şi 2002
În cele din urmă, echipa de la National Geographic a localizat-o pe Sharbat într-o regiune a Afghanistanului. Sharbat, care între timp ajunsese la vârsta de aproximativ 30 de ani, se întorsese în ţara natală, părăsind tabăra de refugiaţi în 1992. Identitatea ei a fost confirmată folosind tehnologii biometrice, care au comparat modelele irizaţiilor irisului ei cu cele ale irisului fetei din fotografie. Comparaţia a fost definitorie, cele două hărţi biometrice potrivindu-se aproape în totalitate. Când i s-a arătat fotografia, a recunoscut-o cu vivacitate, întrucât fusese prima şi singura dată când a avut o fotografie a sa. Faima şi caracterul simbolic al fotografiei sale îi erau complet necunoscute.
Sharbat a fost fotografiată doar de 2 ori: în 1984 şi la reuniunea din 2002. Nu şi-a văzut celebrul portret niciodată, până în ianuarie:
Colaboraţi la Wikicitat „Aceasta este fata care a captivat nu doar National Geographic, ci pe oricine din lumea aceasta care i-a văzut faţa. Îi ştiam faţa, însă nu îi ştiam povestea, nici chiar numele. Boyd Matson[30]”
National Geographic făcuse un ultim efort în a o găsi pe Fata Afgană înainte ca tabăra acesteia din Pakistan să fie demolată. De la tabăra, aceştia au căutat-o prin câteva sate, până în momentul când cineva a recunoscut-o pe fata de pe copertă, afirmând că-l cunoaşte şi pe fratele acesteia.
Colaboraţi la Wikicitat „Din momentul în care am văzut culoarea ochilor fratelui ei, am ştiut că este familia potrivită. 'Boyd Matson[31]”
Deoarece Sharbat Gula trăieşte o viaţă tradiţională, în stilul musulman, acoperită de un văl, nu îi era permis să se întâlnească cu bărbaţi care nu aparţineau de familia ei. Cu toate acestea, echipei National Geographic i s-a permis să trimită un producător asociat de sex feminin pentru a o putea întâlni pe Sharbat şi să îi fotografieze faţa.
Matson spune că atunci când a comparat fotografia femeii cu ea a fetei, a fost sigur că este aceeaşi persoană:[32]}}
Colaboraţi la Wikicitat „Irişii ochilor, aluniţele şi cicatricea de pe faţă—toate au indicat că este persoana căutată de ei.”
Cu toate acestea, pentru a se asigura că Sharbat era fata fotografiată în urmă cu 17 ani, echipa EXPLORER a obţinut validarea prin tehnologia de scanare biometrică a irisului şi tehnici de recunoaştere facială folosite de FBI.
După ce familia lui Sharbat i-a dat permisiunea să se întâlnească cu bărbatul care a fotografiat-o în urmă cu 17 ani, McCurry a ştiut imediat, chiar şi după atâţia ani, că a regăsit-o.
Colaboraţi la Wikicitat „Ochii ei sunt la fel de obsedanţi ca atunci. Ea îşi amintise de mine, în principal pentru că nu a fost fotografiată niciodată, înainte să îi fac eu poza în 1984, sau de atunci.”
În 2002, după 17 ani de când Steve a fotografiat-o pe Sharbat Gula, s-a întors cu o echipă de televiziune de la National Geographic la tabăra de refugiaţi pentru a o găsi. În această căutare, tehnologia de ultima oră a fost utilizată. O companie din Massachusetts numită Visage a încărcat electronic fotografia lui McCurry pentru ca structurile faciale ale candidaţilor să poată fi comparate. Un expert legist de la Centrul Naţional pentru Copiii Dispăruţi şi Exploataţi a îmbătrânit poza originală pentru a le putea arăta oamenilor aspectul fetei ca un adult. După câteva piste false, un bărbat care era în aceeaşi tabără de refugiaţi, ca un copil, a recunoscut fata din imagine şi s-a oferit să îi ducă înapoi la satul ei. Conform revistei National Geographic, "satul ei era la şase ore de condus şi trei ore de mers pe partea cealaltă a unei frontiere ce înghite vieţi." Steve McCurry a văzut-o prima dată pe Sharbat Gula ca o orfană de 12 ani datorită Afganistanului răvăşit de război. Părinţii ei au fost ucişi de către bombele sovietice când aceasta avea 6 ani. Acum, când poza încă o dată, era o femeie de 29 de ani, măritată, purtând o burqa de un violet intens, iar faţa dezvăluită indica apăsarea timpului şi a suferinţei. Nu a mai fost fotografiată din momentul fotografierii sale celebre. Ochii ei sunt încă intenşi. De fapt, identitatea ei a fost mai târziu confirmată de către tehnologia de recunoaştere a irisului; părţile colorate ale ochiului sunt la fel de unice ca amprentele digitale.
Reunirea dintre McCurry şi Sharbat Gula a fost liniştită. El i-a arătat poza ei faimoasă. Privind la imaginea ei copilărească, a fost ruşinată de găurile din şalul ei roşu, ars de foc când gătea.[33] Îşi aminteşte că era furioasă când i s-a făcut poza.[34][35] Altminteri, poza faimoasă nu o emoţiona sau nu îi prezenta interes aşa mult. Ce conta un fotograf pentru o femeie musulmană care încă avea o viaţă de trăit, care trăise în cultura unde femeile măritate dispar din ochii mulţimii şi nu sunt fotografiate de străini? Cu acordul soţului ei, Sharbat Gula este fotografiată încă o dată. National Geographic s-a oferit să îi educe fetele, să înfiinţeze o şcoală de fete în Afganistan şi să furnizeze asistenţă financiară familiei sale. Cu reapariţia talibanilor în Afganistan, recentele descoperiri în educaţia publică este ameninţată. Şcolile de fete au fost închise sau chiar incendiate.
Membră a grupului etnic Pashtun şi Afganistan, Sharbat spune că soarta lor era oarecum bună sub conducerea talibană, simţindu-se în siguranţă după teroarea şi haosul provocat de Războiul Sovietic.
Conform lui Matson şi McCurry, Sharbat Gula s-a întors în anonimat; recenta publicitate referitoare la numele şi faţa ei nu sunt în măsura în care ar putea atrage atenţia în Afganistan:
Colaboraţi la Wikicitat „Ea nu va mai da nici un interviu celor din mass-media şi doreşte să nu fie contactată.”
Familia ei a fost mutată în alt sat dintr-o zonă îndepărtată a Afganistanului, unde ea continuă să îşi trăiască viaţa în purdah, adăugase el.
Recunoaşterea biometrică
Numeroase teste au fost efectuate pentru a se confirma identitatea Sharbatei Gula. Testele au constat în recunoaşterea facială, efectuată de medicii legişti de la FBI şi o recunoaştere iridiană făcută de doctorul John Daugman şi Iridian Technologies, Inc. Fotografiile făcute în anul 1985 au fost comparate cu cele făcute în 2002, în ambele teste. Tehnologiile de recunoaştere a feţei au confirmat identitatea acesteia, cu toate că testul iridian a fost cel decisiv. Totuşi, cercetătorii de la Iridian Technologies, Inc. au trebuit să treacă peste o serie de dificultăţi. Mai întâi, fotografiile făcute de National Geographic nu au fost făcute cu aparate de recunoaştere a irisului, fiind făcute de alte tipuri de aparate fotografice. Prin urmare, aceştia trebuiau să elimine efectele reflectării luminii produse de camere şi să efectueze diverse modificări la calitatea imaginii acelor fotografii. Fotografiile Sharbatei Gula au fost ulterior scanate în format digital. Apoi recunoaşterea iridiană este efectuată cu succes, dacă are loc prin subiecţi vii, şi nu fotografii-un alt obstacol major. După o serie de ajustări ale examinărilor prin scanner, cercetătorii au concluzionat că Sharbat Gula este în mod sigur Fata Afgană[36]
Totodată recunoaşterea iridiană este folosită în identificarea refugiaţilor ce caută ajutor umanitar.
Conform lui John Daugman, specialistul iridian din Spitalul Oftalmologic Moorfield din Londra,[37] când a lucrat cu algoritmul de potrivire al codurilor iridiene, acesta a primit o distanţă Hamming de 0.24 pentru ochiul stâng şi 0.31 pentru ochiul drept. După cum s-ar putea observa la istograma ce apare în momentul comparării unor irişi diferiţi de către codurile lor iridiene, aceste distanţe Hamming măsurate sunt până în prezent pe linia de distribuţie, fiind statistic aproape imposibil pentru irişii diferiţi să indice aşa puţină disimililaritate. Şansele matematice împotriva acestui lucru sunt de 6 milioane la 1 pentru ochiul ei drept, şi 1015 la 1 pentru ochiul ei stâng. National Geographic a acceptat şi publicat această concluzie într-un număr ce o prezenta pe Sharbat Gula, 17 ani mai târziu după prima ei apariţie.
Fundaţia Sharbat Gula
Deoarece Sharbat Gula a ajuns să simbolizeze suferinţa unei generaţii întregi de femei afgane, precum şi a copiilor acestora, Societatea National Geographic a creat un fond special alocat dezvoltării şi predării oportunităţilor educaţionale pentru tinere fete şi femei afgane.[38][39][40] Societatea va lucra cu organizaţii nonprofit selecte şi autorităţile locale pentru a crea programul.
